Viața mondenă prin ochii unui taximetrist

   „Cei șapte ani de acasă” vis-a-vis de „școala vieții”

După ce se așază comod și plecăm spre destinația indicată, bătrânelul oftează îndelung aruncând o privire pierdută spre geam. Urmează o mișcare a capului în semn de nemulțumire sufletească. L-am întrebat dacă pot să-l ajut cu ceva. „ Cei șapte ani de acasă, domnul meu … s-au pierdut în negura vremii „ – sunt cuvintele cu care și-a început motivarea neliniștii sale.

   Ce înțelegem prin‚ cei șapte ani de acasă’ ?

 Se pare că perioada de formare a copilului,  când petrece cel mai mult timp cu părinții, îi dă o direcție spre învățarea și însușirea primelor valori : respectul, amabilitatea, mulțumirea de sine. Lecțiile se predau din mers, se exersează interacționând cu cei apropiați, se șlefuiesc prin corectarea greșelilor. Abecedarul bunelor maniere include învățături de bază , cum ar fi exprimarea recunoștinței și formularea unor cereri utilizând cuvintele magice ‚mulțumesc’ și ‚te rog’.  Prin faptul că-și împart prăjitura cu ceilalți sau dispoziția de a-i include și pe alții în joc , cei mici își însușesc trăsături prețioase cum ar fi generozitatea și altruismul. În timp ce talentul și capacitățile înnăscute ale unora dintre cei micuți ne uimesc prin ușurința cu care citesc un text , prin mișcările pline de sensibilitate ce însoțesc linia melodică pe ritmul unui dans tematic , prin vocea pătrunzătoare ce ridică în picioare spectatorii unui concurs de muzică, prin felul în care își folosește brațele strângând instrumentul la piept și dând viață  melodiei  , „cei șapte ani de acasă” vor construi temelia personalității individului.

   Când mergem la‚ școala vieții’ ?

   Nevoiți să lupte cu eșecurile celor mari , unii tineri învață de la o vârsta fragedă să se descurce independent prin desișul întunecat al existenței noastre minat cu pericole nevăzute și trăit intens pe propria experiență.  Tatuajele obținute cu durere în urma deciziilor pripite rămân o amintire indestructibilă pe tabloul trăsăturilor de contur ce ne formează caracterul. Lupta crudă pentru supraviețuire îi îndeamnă să ignore regulile ‚jocului curat’ țintind spre satisfacția imediată , nu spre țelul sublim. Când își trasează hotarele viitorului cămin , amnezia legăturilor anterioare își lasă amprenta pe albia secată a interacțiunii cu ceilalți. Dorința de a fi acceptat într-un cerc aparte îi determină să coboare garda lecțiilor însușite inițial, considerând  cucerirea prezentului un trofeu unicat. Cu fiecare an încheiat, iluzia acaparării puterii absolute prin eforturile disperate de a câștiga supremația demolează inocența primilor ani din viață , întruchipând o persoană ce-și schimbă optica morală. În cele din urmă, ‚școala vieții’ reprezintă peștele mare care înghite peștișorul ‚celor șapte ani de acasă’.

   Când esența lecțiilor prețioase însușite în perioada de început a fiecăruia dintre noi nu va fi diluată niciodată de compoziția experienței personale , devenim persoane stabile, de încredere apreciate din cele mai vechi timpuri: „Ai văzut un om iscusit în munca lui? El va sta înaintea regilor, nu înaintea oamenilor de rând”.

  Bătrânelul se coboară cu greu din mașină. Fața-i s-a luminat deodată, arătându-se recunoscător pentru conversația purtată.

Comments are closed.