Președintele CJ Timiș acuză: „Timişorenii trec pe declaraţie că au rude bolnave la Arad, ca să se antreneze în sălile de acolo, să facă shopping şi să se relaxeze la terasele din Arad”!

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, liberalul Alin Nica, a anunţat, luni, că 100 de candidaţi MAI din Timişoara şi din zona periurbană carantinată riscă să piardă posturile pentru care s-au pregătit, deoarece odată cu suspendarea activităţilor sportive le este blocat accesul la baza în cadrul căreia trebuiau să facă simularea traseului practic aplicativ, notează Agerpres.

El atrage atenţia că a primit mesaje de la timişoreni care i-au transmis că recurg la „declaraţii în care scriu că merg în Arad la rude bolnave, pentru a se putea antrena sau relaxa la terasele din Arad”.

Nica spune că acesta este doar unul dintre aspectele care demonstrează că actuala carantină impusă Timişoarei şi altor patru comune limitrofe municipiului, în urmă cu o săptămână, a fost instituită pe un fond total nepregătit de către autorităţile locale.

„Solicit public o soluţie legală urgentă care să oprească tratamentul inechitabil pentru candidaţii din Timişoara şi zona periurbană (carantinată, n.r.). Aceştia vor concura împotriva unor persoane din zone necarantinate, care sunt antrenate, testate şi cu simulările practice efectuate. În acest sens, mă voi adresa, în scris, secretarului de stat, şef DSU, Raed Arafat. Acesta este doar unul dintre prea multele aspecte absurde ale unei carantine total nepregătite. Unii se gândesc probabil că sunt doar 100 de oameni, că asta e, pierd nişte locuri de muncă, să depăşească momentul. Alţii vor întreba de ce m-am oprit asupra acestei situaţii, când sunt atâtea altele, mult mai grave. Cetăţenii sunt epuizaţi, la limita superioară a frustrării, în faţa repetării în buclă a unor soluţii ineficiente”, afirmă Alin Nica, într-o postare pe facebook.

Liderul administraţiei judeţene adaugă că de când a atras atenţia asupra impactului negativ al carantinei formale, a primit mesaje disperate de la reprezentanţii segmentelor de populaţie afectate.

„Mi-au scris părinţi furioşi şi discriminaţi, proprietari de mici afaceri care şi-au pierdut munca de-o viaţă sau foşti angajaţi care se simt ruşinaţi să trăiască din mila statului. Nu am ştiut ce să răspund când am fost întrebat ce părere am despre timişorenii care trec pe declaraţie că au rude bolnave la Arad, ca să se antreneze în sălile de acolo, să facă shopping şi să se relaxeze la terasele din Arad, în timp ce restaurantele noastre sunt aduse în pragul falimentului, iar în sălile de sport închise nu au voie nici măcar cei care se pregătesc să devină oameni ai legii. Cetăţenii sunt prioritatea mea şi fac tot ce îmi stă în putinţă, în limita atribuţiilor şi competenţelor legale, ca preşedinte al CJ”, subliniază Alin Nica.

El menţionează că a semnalat impactul social şi economic al carantinei formale şi a cerut, în repetate rânduri, o analiză completă a instituirii acesteia.

„Carantina este în vigoare, nu am putut să o opresc, dar atrag din nou atenţia asupra riscurilor şi impactului prelungirii acesteia. Măcar în ceasul din urmă, sper ca ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor să îşi facă temele, să anticipeze situaţii, să ia decizii în mod documentat şi să îşi îndrepte atenţia asupra scăderii ratei de infectare cu COVID-19 şi nu asupra prelungirii carantinei formale”, a concluzionat Alin Nica.