În ziua de 20 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Au fost verificate 116 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 108 mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 51.500 de lei, dintre care 4 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, de polițiștii locali.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.