Cui îi ești dator?
Plicul în care a ordonat cu grijă fiecare monedă pentru a-și plăti datoriile s-a golit văzând cu ochii. Bătrânica îmi spune că i-a mai rămas 60 lei… ‚până la următoarea pensie’… ‚dacă o mai apucă’… continuă cu glasul unui copil pedepsit pentru o faptă necugetată. De altfel, subiectul controversat face parte din contemporaneitate, fiind pus în legătură cu prețurile tot mai ridicate ale facturilor. Gândind din această perspectivă, lista datoriilor se scurtează . Privind însă dincolo de aceasta, vom începe o listă nesfârșită și deosebită, în același timp, cu credite de natură morală pe care vom ‚bifa’ motivele din umbra realității financiare.
Așadar, cui îi mai ești dator?
Buchetul existenței noastre în diversitatea sa se datorează și celor care ne-au adus pe lume. Ceea ce suntem azi, este , în parte, datorită lor. Apariția vieții, în complexitatea ei, a fost pusă uneori pe seama probabilității matematice, alte ori pe seama unui accident cosmic. În acest caz, datoria pentru faptul că am apărut cândva s-ar anula de la sine. Săpând în adâncul propriei conștiințe, ascultând vocea rațiunii, privind imaginea de ansamblu, echilibrând dovezile verificate cu teoriile emise, eliminând prejudecățile inoculate în diversele etape ale formării noastre vom păși în afara sferei acceptării unor concluzii tradiționale. Cui îi datorăm simțurile? Dar gândirea? Dar discernământul? Răspunsurile ne vor poziționa ori pe treapta întâmplării oarbe fără nicio perspectivă, ori pe cea proiectată de cineva cu măiestrie cu un scop definit.
Cui îi mai ești dator?
Ceea ce suntem, este, în parte, și datorită instruirii primite. Aceasta ne-a hrănit mintea, ne-a lărgit orizontul alegerilor și ne-a construit cariera. Le datorăm respect pentru timpul acordat, pentru răbdarea dovedită atunci când ne suportau stângăciile, pentru sfaturile personalizate ce ni le amintim cu plăcere. Le datorăm respect pentru vârsta și experiența acumulată, pentru perseverență.
Cui îi mai ești dator?
Oricât de sănătos și impunător se vede un copac , pe dinăuntru îl roade timpul. Interferăm cu diversitatea opiniilor, cu educații diferite, cu o cultură unică. Când nu acordăm prioritate la timpul și momentul potrivit ne ‚șifonăm’ dispoziția și ne ‚ambalăm’ sentimentele. Unii luptă cu orice preț pentru a-și dovedi ingenuitatea. Alții apelează la achitarea dramatismului prin mijloace mai simple. Scuzele reprezintă datoria plătită în raport cu insuficiența contopirii părerilor, sau cu rănile provocate de acțiuni reprobabile.
Cui îi mai ești dator?
Odată ce am întins mâna cuiva, am deschis ușa unei posibile relații de durată. Suntem datori să ne cunoaștem. Cine este? De unde este? Ce îi place? Ce vrea să facă ? Sunt câteva verigi din lanțul trainic al unei prietenii puternice. Suntem datori și să ne jucăm. Stă în firea noastră. Jocul destinde atmosfera și întrerupe un ritm anevoios.
Pe parcursul unei discuții lungi pe o temă controversată purtată cu unii filozofi într-o piață din Atena antică, un călător aparent neînsemnat îi pune pe gânduri cu următoarele cuvinte : „ Fiindcă prin el ( datorită lui) avem viață, ne mișcăm și existăm…”
Bătrânica se bucură că și-a plătit datoriile. Nu-și face griji cum va trăi zilele următoare cu cei 60 de lei. Este liniștită că nu mai are datorii. Cel puțin luna în curs. Noi am reușit să ni le plătim?