Dincolo de teatrul de marionete
O dimineață obișnuită de toamnă nu avea cum să anunțe ceva special , doar dacă ieșeam din monotonie inventând liantul cu imaginația. În timp ce se apropia de mine, clienta îmi spune cu un glas liniștit să mergem ‚dincolo de teatrul de marionete’… „Unde este o altă viață” – îi continui descrierea destinației precizate, aducându-i astfel zâmbetul pe buze pentru câteva momente.
Realitatea și ficțiunea – două lumi paralele. Prima, în care fiecare ne jucăm rolul spontan cu replici înmagazinate pe retina propriei experiențe, cu mișcările ‚grațioase’ ce însoțesc responsabilitățile cotidiene pe scena împodobită cu decoruri surprinzătoare ce ne stimulează diferit senzorii percepției lumii înconjurătoare. A doua, prin care ne-am dori cadrul perfect pentru atingerea scopului vieții, regizând o viziune feerică a propriului univers cu un limbaj sideral învățat pe dinafară și cu gesturi sidefate ce ne produc perla unei plăsmuiri îmbogățite la nesfârșit.
Vrem să fim originali. Nimic greșit în asta. Să lăsăm posterității amprenta propriei creații, iar generațiile viitoare să ne citească ‚brevetul’ mecanismului de la baza succesului. Nu ce muncim ne urcă în topul aprecierii, nu cât lucrăm ne aduce satisfacție și prosperitate, nu cu cine colaborăm în proiect ne garantează neapărat reușita, ci cum ne cheltuim talentul, experiența și instruirea în activitatea pentru care nădușim. Existența abstractă însă, cu idealurile și aspirațiile ce o caracterizează, ne aduce pe un tărâm al inocenței unde vocabularul conține noțiuni pure și gânduri nealterate de condimentele înfumurării. Copiii își găsesc repede locul în acest mediu, fiindcă, pentru ei asta înseamnă realitate. Păpușile de pe podium ce-și mișcă mădularele în ritmul ventrilocului și ‚vorbesc’ pe placul auditoriului stârnește valuri de râsete. Cei mici nu știu că , undeva mai sus, există o persoană aflată în umbră, care trage sforile. Se pare că aici, realitatea cu ficțiunea se intersectează. Atunci când , apărând pe scena vieții de zi cu zi , cineva dirijează din întuneric mișcările societății, care influențează destine.
Cum poate reuși o persoana să discearnă ficțiunea din realitate? De ce am avea nevoie să percepem chestiunile importante? Un bărbat din vechime ce a experimentat personal pericolul manipulării, a spus cândva următoarele cuvinte: „ Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil, dar, când am devenit bărbat, am înlăturat trăsăturile de copil.”
După scurta discuție, doamna mi-a mulțumit, spunându-mi că i-am înseninat dimineața. Ce plăcut este să ne găsim fiecare locul potrivit în ridicarea moralului celui de lângă noi!