Viața mondenă prin ochii unui taximetrist

De la balcon

Traseul unui conducător auto implică atenție sporită într-un trafic aglomerat, fiind aproape imposibil să admiri frumusețea din jur. Deși clădirile din centru își înnoiesc treptat-treptat ‘haina’ uzată de timp, remarc balconul de la etajul unei clădiri. Îmi trec prin minte activități comune sau semnificative ce  s-au petrecut într-un astfel de loc ferit de urechile curioase din interior.

  La ce vă gândiți când priviți un balcon?

 Fiind în centrul atenției și așezat la balconul unei clădiri istorice, un lider înzestrat cu spirit carismatic promite mulțimii, ce-i aclamă forțat realizările epocii de referință, ultimele speranțe ce înșală sprijinul auditoriului său. Tabloul creat într-o pagină tristă din istorie confirmă neputința celor care își agață poziția într-un colț șubred de pe streașina unei societăți greu de mulțumit și imposibil de reparat.

Balconul a fost și locul unor conversații romantice. Discuția cuplului dintr-o cunoscută dramă shakespeariană surprinde zbuciumul unui iubiri imposibile, teama de clipa în care aceasta urma să fie descoperită. După ce tânăra își întreabă iubitul cum a reușit să o găsească, el îi răspunde cu  o sinceritate în glas:

„Pe-a dragostei aripi sărit-am zidul,

Căci nu-i în calea dragostei zăgaz…”

Poate nu am fost eroii unor drame publicate, dar unii dintre noi ne-aducem aminte când ne luam rămas bun de la persoana dragă de la balconul locuinței sale.

Ne aducem aminte cu nostalgie de zilele în care ieșeam pe balcon atunci când ne auzeam vecinul strigând după copilul său. Omenia din partea fiecăruia dintre noi, vecinii,  se concretiza în discuții amicale, glume sănătoase privitoare la viața cotidiană, ultimele știri sportive la un pahar de vin și ronțăind semințe de floarea soarelui. Relațiile cu familia despărțită de un zid se întăreau în astfel de momente sărind în ajutor în situații grele. Ne mai cunoaștem vecinii? Luptăm pentru ca interesul reciproc să coexiste în pofida programului încărcat?

După ce confecționam cu ingeniozitate avioane de hârtie, le urmăream traseul când le slobozeam de la balcon în adierea vântului. Ne bucuram văzându-le cât de departe ajungeau. Poate puțini dintre noi au devenit ingineri de aviație sau piloți în urma unor astfel de experiențe , însă e de dorit să învățăm o lecție: atunci când suntem în mișcare, vrem să atingem obiective clare, căutând „curenți” prielnici înainte de a lua decizii majore, ocolind obstacole când ne impunem un ritm controlabil.

   Ce vedem în prezent de la un balcon?

Mai nimic din cele amintite anterior.

După ce întinde rufele, o gospodină  privește rapid de la balcon mișcarea urbei dintr-o perspectivă largă. Dacă locuiește într-o zonă populată, inspiră aerul „sublim” al poluării, își liniștește simțurile  cu claxoanele șoferilor nervoși. Sau își înegrește pielea după ce șade câteva ore în bătaia razelor solare. Ori îl amenajează într-o superbă minigrădină botanică. Balconul e prea puțin populat, dar ultrarenovat.

  În trecut se dădeau întâlniri obișnuite sau  cu semnificație majoră pe acoperișul unei case. Pentru ca acestea să se desfășoare în deplină siguranță, respectarea următoarei directive nu era opțională: „Dacă îți construiești o casă nouă, să faci un parapet la acoperiș, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale în cazul în care cineva ar cădea de pe el.”

  Trăim  în același oraș, ne-am născut, probabil, în același spital. Când ne vom deschide ușa balconului, strigă-ți vecinul. Când va apărea, poate îți va fi recunoscător că cineva s-a interesat de el.

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. De la balcon – Viața mondenă

Comments are closed.