Să mai încui ușa?
Cu un accent diferit, am bănuit imediat că doamna blondă, dar viguroasă , vine dintr-o țară vecină sfâșiată de un război crud. A plecat imediat ce primele sirene anunțau declanșarea infernului. Și-a luat strictul necesar, adică actele personale și un schimb de haine, fugind spre cel mai apropiat punct de frontieră. Ultima amintire ce-i fulgeră prin minte este întrebarea ce și-a pus-o când s-a împiedicat de prag aruncându-și o ultimă privire înlăcrimată spre fotoliul din care urmărea seară de seară serialul : „Să mai încui ușa?”
Derulăm înapoi cât mai repede filmul evenimentelor ce au făcut scrum aspirațiile milioanelor de vieți afectate, până spre zilele de dinaintea regretatei decizii, luate undeva în umbra realității, decizii ce încercau schimbarea viitorului prin forța resurselor distructive. Obișnuința, proiectele personale, sudoarea muncii, gradina, gânguritul unui copil, fumul unei fabrici… toate acestea, și nu numai, colorau tabloul vieții mânjit în scurt timp cu petele negre și unsuroase ale ambițiilor egoiste, idealurilor naționaliste și dorinței de a stăpâni. Însă, brusc, pelicula societății a fost tulburată de cutremurătoarea știre: ‚a început războiul’.
Pedalarea unui copil pe aleile parcului din vecinătatea locuinței inspirând aerul plăcut al serii pe sub mugurii ce tocmai au crestat scoarța ramurilor, aminteau de străduințele omului de a-și clădi siguranța traiului sub acoperișul propriei experiențe și educații primite. Inocența acestui suflet în mintea căruia joaca reprezintă motivul bucuriei, bicicleta este modul de a-și antrena rezistența și de a face cunoștință cu mediul, iar grădinița… inițierea propriului cont de ‚facebook’ real- adică prima pagină din cartea interacțiunii umane… deci, inocența acestuia este destabilizată inopinat de sunetul asurzitor al unei explozii din cartierul vecin. Deoarece nu înțelege pericolul, el continuă să pedaleze, așa cum și cei mari refuză uneori să creadă că răul ar fi atât de rău. A urmat a doua explozie. De data aceasta, chiar în parc. Suflul acesteia a doborât copacii, a spart geamuri, a făcut cratere în clădiri, a culcat la pământ…un copil. A fost primul copilaș răpus în acest conflict. Roata bicicletei ce zace la câțiva metri, încă se rotește în gol. Parcă l-ar chema să continue joaca. De fapt, asta nu a fost nicidecum o joacă. Folosindu-ne puțin rațiunea, puterea imaginației, și emoțiile, zburăm în tabăra adversă… de unde a fost lansată bomba. Comandantul bate din palme și râde îndelung văzând pe ecran ’realizările’ subordonaților săi. Ce cântar ar putea balansa satisfacția de moment a unei vieți curmate cu durerea îndelungată ce-i sfâșie inima unei mame când își vede la pământ copilul pentru care are doar puterea să-i închidă ochișorii, de parcă s-ar feri să o vadă așa disperată? Care este rațiunea umană ce justifică un astfel de comportament? Domnule comandant, să vă mulțumim pentru curajul dumneavoastră? Medaliile ce le veți purta la piept vor avea inscripționate numele copiilor, femeilor, bătrânilor ce ați reușit să-i reduceți la tăcere. Veți putea dormi totuși liniștit?
Undeva, într-un sat, o familie se bucura ,până nu demult, să-și vadă crescând animalele de pe lângă casă. Acestea reprezentau venitul lor stabil. Știrea începerii războiului venită ca un trăsnet le-a dat peste cap totul. Să părăsească casa, renunțând complet la agoniseala de-o viață? Sau să riște, invocând un miracol ce să-i ocrotească în continuare? Nenumărați semeni au fost puși în fața acestei alegeri. Dar la ce să renunțe, dacă opțiunea era refugiul în altă parte? Cu laptele consumat ani la rând și-au crescut copiii, carnea gustoasă le-a dat forța necesară pentru munca grea de la câmp, brânza sănătoasă le-a ornamentat meniul. La ce să renunțe? Având convingerea că își pot reveni din criză, au plecat cât mai departe. Simțind parcă o despărțire îndelungată, animalele își chemau înapoi stăpânii cu un strigăt prelungit. Domnule comandant, în timp ce aplaudați distrugerea obiectivelor ‚inamice’, când vă așezați la masă simțiți mirosul pustiului creat în jurul acestora? Ce gust are conștiința dumneavoastră?
Deși face parte din istoria speciei noastre, războiul purtat de om justifică lipsa argumentelor, promovarea prejudecăților, etalarea supremației, impunerea ambițiilor.
Se vor sfârși vreodată războaiele? Va fi martoră omenirea la o viață pașnică? Sunt acestea iluzii? Îmi vin în minte cuvintele scrise de un rege din antichitate ce exprimă convingerea că aceste deziderate nu sunt doar ale noastre: „El pune capăt războaielor pe tot pământul. Frânge arcul, zdrobește sulița și arde în foc carele de război.”
Înainte de a pleca, i-am spus clientei mele: Nu vă puneți lacăt amintirilor, lăsați deschisă calea speranței, clădiți-vă noi prieteni.