Un utist și un arădean în echipa ideală a etapei a doua din Liga I

Chiar dacă nu a reușit decât un 0-0 pe propriul teren, cu FC Voluntari, UTA dă un jucător în echipa ideală a etapei a doua din Liga I. Alexandru Albu, un fotbalist cu sarcini preponderent defensive, care a tras cele mai multe șuturi pe și spre poarta lui Rîmniceanu, a intrat în primul „11” alcătuit de revista LPF, cu explicația: ”A făcut un meci foarte bun la centrul terenului, de unde a recuperat multe mingi. Deşi a ajuns la Arad cu puţine zile înaintea startului sezonului, s-a integrat rapid în sistemul gândit de L. Balint”. Performanța fotbalistului dorit de FCSB este cu atât mai notabilă cu cât el a evoluat doar o oră de joc, după care a fost înlocuit pe motive medicale. În echipa etapei, el este coechipier cu arădeanul de la FCSB, Denis Man. ”A pasat decisiv la două dintre golurile roş-albaştrilor. Început foarte bun de sezon pentru tânărul fotbalist al bucureştenilor, un rol important în creşterea vizibilă de formă avându-l antrenorul Anton Petrea” scriu cei de la LPF.

Niczuly (Sepsi) – Baco (Gaz Metan), Patriche (Clinceni) , C. Dinu (Chindia) – H. Keyta (FC Botoşani), T. Diaz (Chindia), Albu (UTA), Alexandru Albu (UTA), F. Tănase (FCSB) – Man (FCSB), Dugandzic (FC Botoşani), Koljic (Universitatea Craiova)  e formula ideală conform LPF la finalul rundei cu numărl doi. Pe banca acestei echipe stă Marius Croitorucare a realizat scorul etapei (4-0) cu formația sa, FC Botoșani, în derby-ul moldav cu Poli Iași.