Astăzi, 28 august 2025, în jurul orei 14:00, un incident a avut loc pe strada Crișan din municipiul Arad, unde un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat parcat. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.Proprietarul mașinii afectate a trimis o sesizare redacției Arădeanul.info, însoțită de imagini de la fața locului, prin care atrage atenția asupra stării îngrijorătoare a orașului și a responsabilității autorităților locale:
„Bună ziua. Astăzi, 28.08.2025, în jurul orei 14:00, pe str. Crișan, municipiul Arad, un copac a căzut peste mașina mea. Doresc prin aceste poze să semnalez situația în care se află orașul nostru datorită incompetenței celor care ne administrează și coordonează orașul. În speranța unui ajutor din partea redacției dumneavoastră, vă mulțumesc anticipat! Cu stimă, un arădean.”
Incidentul ridică din nou întrebări legate de starea arborilor din municipiu și de măsurile de întreținere și verificare pe care administrația locală le aplică pentru a preveni asemenea situații.





