Sonia Ichim, vedeta Aradului la Naţionalele de ritmică! Medalii pentru junioarele şi echipele de la CSM

Coronavirusul şi restricţiile datorate pandemiei au făcut ca şi gimnastica ritmică să îşi comaseze puţin competiţiile, astfel încât junioarele mici şi mari, dar şi senioarele, să se întreacă la Ploieşti, în cadrul Campionatelor Naţionale. Cu o şcoală deja renumită la nivel naţional şi nu numai, CSM Arad a aliniat din nou o delegaţie competitivă, iar rezultatele sportivelor pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova au fost pe măsură. Deşi veneau după o pauză foarte lungă din punct de vedere competiţional, fetele CSM-ului şi-au redemonstrat valoarea, cucerind o salbă de medalii: „A fost un concurs foarte greu şi lung, am avut în pregătire 17 sportive de la CSM, plus patru de UNEFS, cele din urmă pregătindu-se la centrul naţional olimpic pentru junioare, de la Arad. Rezultatele sunt bune, iar cel mai important este cel obţinut de Sonia Ichim, în concursul de invidual compus al senioarelor”, ne-a declarat Daniela Chiriac, antrenoare la CSM Arad dar şi coordonatoare a CNOPJ din oraşul nostru. Într-adevăr, cea mai bună performanţă a obţinut-o Sonia Ichim, vicecampioană naţională la individual compus, în competiţia senioarelor (2004+)! Valoroasa gimnastă arădeană a totalizat 82,800 puncte, fiind devansată în clasamentul general doar de Andreea Verdeş (Corrado Iaşi), campioană, cu 87.350 pct.

Sonia Ichim – patru medalii la senioare, vicecampioană la individual compus!

Medaliată cu bronz a fost Laura Maria Aniţei, dublă legitimare Corrado – CSS Unirea Iaşi. Sonia Ichim a avut o prestaţie foarte bună cu toate obiectele, reuşind să mai cucerească trei medalii: aur la panglică, argint la minge şi bronz la măciuci, clasându-se pe locul 4 la cerc. La categoria junioare 2005-2007, individual compus, arădencele s-au clasat pe următoarele locuri: Catrina Buniov, locul 4, Alenia Biringer, locul 5, Dalia Marin, locul 9, Maria Moţ, locul 12, Antonia Stănescu, locul 15 şi Alexandra Nironca, locul 17. La această categorie de vârstă au concurat 32 de gimnaste. Alenia Biringer a fost cea mai bună la cerc, deci medaliată cu aur la junioare 2005, pe patru clasându-se Alexandra Nironca. Tot Biringer a urcat pe podium şi la panglică, cu al treilea rezultat din concurs, în vreme ce Catrina Buniov a ocupat locul cinci. Buniov a fost a doua la măciuci, unde a cucerit argintul. La minge şi coardă (junioare 2005-2007) s-a clasat cel mai bine, dintre arădence, tot Catrina Buniov, pe locurile 4, respectiv 5.

Buniov şi Biringer, medaliate la junioare; Echipa de junioare mici – campioană naţională!

În concursul pe echipe, CSM Arad a fost la înălţime, clasându-se pe locul 1, campioană naţională la categoria a III-a, junioare mici (Cesaria Crişan, Vanessa Varga, Andra Crainic, Carina Crainic şi Karina Kuncz), pe locul 2 şi argint la categoria a IV-a (Kaitlyn Varga, Vanessa Ciochina, Nadia Candea, Cătălina Ciuliac şi Teodora Brădean-Iovănaş), pe locul trei, bronz la echipe 1 junioare (Maria Moţ, Dalia Marin, Catrina Buniov şi Alenia Biringer) şi pe primul loc la echipe 2 junioare (Antonia Stănescu, Alexandra Nironca). La categoria a III-a, 11 ani (2009), individual compus, Cesaria Crişan a terminat pe locul 12, iar Vanessa Varga pe 14. La categoria a III-a, 12 ani (2008), Karina Kuncz a fost cea mai bună în concursul de individual compus – campioană naţională, urmată de colega sa de club, Carina Crainic – medaliată cu argint, pe şase clasându-se Andra Crainic.

Karina Kuncz, cea mai bună la 12 ani! Podium şi pentru Carina şi Andra Crainic

Pe obiecte, Kuncz a cucerit aurul la cerc, argintul la panglică şi bronzul la minge şi măciuci, Carina Crainic s-a ales cu aur la panglică şi bronz la cerc, iar Andra Crainic cu argint la minge. La categoria a IV-a, 9 ani (2011), Kaitlyn Varga a fost a doua la individual compus, Nadia Candea pe şase, iar Vanessa Ciochina pe zece. Pe obiecte, Varga a fost prima la panglică şi a treia la cerc. La categoria a IV-a, 10 ani (2010), Teodora Iovănaş Brădean a încheiat a cincea la individual compus, cu o clasare pe locul doi la cerc.