În perioada 7 – 9 iunie, jandarmii arădeni au fost la datorie, asigurând un climat optim de ordine și siguranță publică în timpul manifestărilor religioase și cultural-artistice desfășurate pe raza județului Arad.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat peste 113 misiuni, incluzând activități de pază, protecție instituțională, menținere și asigurare a ordinii publice. Acestea s-au realizat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Prioritatea principală a fost garantarea siguranței cetățenilor și intervenția promptă în cazul oricăror incidente.
În urma acestor misiuni, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.250 lei. Cele mai multe sancțiuni au vizat încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.
„Vă mulțumim că ați ales să participați responsabil la evenimentele publice din perioada minivacanței de Rusalii. Vă asigurăm că suntem permanent alături de dumneavoastră și vă încurajăm să ne solicitați sprijinul ori de câte ori este nevoie”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Arad.
Jandarmeria reamintește că cetățenii pot solicita sprijinul forțelor de ordine atât direct, cât și prin apelarea numărului unic de urgență 112.

