Masuri luate in sezonul rece de Inspectoratul Judetean de Politie Arad

            De la debutul sezonului de iarnă și temperaturile din ce în ce mai mici, polițiștii arădeni au luat o serie de măsuri pentru ca sezonul rece să nu fie un prilej de evenimente neplăcute, din punct de vedere al traficului și ordinii publice.

            Astfel, încă din luna octombrie s-a început verificarea stocurilor de nisip și sare, pentru situațiile în care șoselele s-ar acoperi cu polei sau gheață. Au fost verificate 78 de unități administrativ teritoriale, care, în calitate de administratori ai drumurilor publice, au obligația de a asigura stocurile de material antiderapant, pentru suprafața carosabilă și pietonală, în scopul asigurării deplasării vehiculelor și pietonilor în condiții de siguranță. Au fost inventariate mijloacele şi tehnicile de intervenţie pe care administratorul drumului trebuie să le aibă la dispoziţie și s-a solicitat remedierea în regim de urgenţă a deficienţelor constatate.

În luna noiembrie, la sediul Secției Drumuri Naționale, din Arad, reprezentanți ai Serviciului Rutier au participat la sedințele de pregătire pentru sezonul rece. În cadrul uneia dintre ședințele ulterioare, s-a luat măsura închiderii temporare a D.J. 707/C Julița-Mădrigești

Ca măsuri proprii, am adaptat permanent planul de supraveghere şi control al traficuluila evoluţia situaţiei operative pe linie de circulaţie, modificările conjuncturale ale traficului din zona de competenţă, urmărind întărirea dispozitivelor de circulaţie și prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră pe tronsoanele, în zilele şi intervalele orare cunoscute cu risc sporit de accidente. În acest sens, polițiștii rutieri şi cei de la posturile de poliţie au patrulat în zona de competenţă cu autospecialele din dotare, folosind mijloacele speciale de avertizare  luminoase şi acustice, după caz, la apariţia fenomenelor meteo-rutiere negative: ninsori, polei, ceaţă, etc, pentru temperarea și calmarea traficului. Totodată, au fost desfășurațe acțiuni de monitorizare a vitezei, verificarea stării tehnice a vehiculelor și testarea șoferilor cu aparatele din dotare, pentru consum de alcool și droguri.

De la începutul sezonului rece, am colaborat permanent cu administratorii drumurilor publice pentru reducerea timpilor de reacţie şi creşterea capacităţii de intervenţie în vederea înlăturarii cauzelor care concură la diminuarea siguranţei deplasării pe drumurile publice. Nu au fost aplicate sancțiuni administratorului drumului/ prestator servicii în perioada sezonului rece, intervenindu-se în parametrii prevăzuți de AND 525/2013 – Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice. Nu au fost înregistrate accidente grave, cauzate de condițiile carosabilului.

Pe toată perioada tărgurilor de iarnă, polițiștii arădeni, împreună cu celelalte structuri de menținere a ordinii și liniștii publice, au aigurat desfășurarea activităților culturale, în toate localitățile unde au fost organizate evenimente. Au fost luate măsuri de menținere a ordinii publice și în zonele lăcașelor de cult, și cu ocazia manifestărilor ocazionate de trecerea în noul an.

A fost acordtă o atenție sporită microbuzelor școlare, acestea fiind verificate încă de la începutul anului școlar. La niciunul, din cele 109 care circulă, nu au fost constatate nereguli.

Pe linie de materii explozive, de la începutul lunii octombrie 2025, au fost organziate 36 de acțiuni și controale și 14 percheziții, pentru verificarea respectării legislației în domeniu. În cadrul activităților, au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 12 tone de materiale pirotehnice, în valoare de aproximativ 2.555.000 de lei, în cadrul celor 21 de dosare penale înregistrate.

Din punct de vedere al respectării ordinii publice și protejarea persoanelor fără adăpost, au fost demarate o serie de acțiuni, în baza unui plan elaborat împreună cu Serviciul Județean de Poliție Transporturi, Jandarmeria Arad, Poliția Locală Arad, și Direcția de Asistență Socială Arad. De la începutul lunii noiembrie, în cadrul acțiunilor, au fost identificate și verificate în bazele de date 1.094 de persoane, din care 255 de persoane care apelau la mila publicului. Față de 174 dintre acestea a fost luată măsura sancționării contravenționale. 37 de persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Arad, pentru clarificări suplimentare.

Au mai fost legitimate 86 de persoane fără adăpost, dintre care 6 au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe, și ulterior la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad. Alte 4 persoane minore au fost preluate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

Activitățile noastre vor continua și în perioada următoare, și vor fi adaptate temperaturilor din această perioadă, pentru protejarea cetățenilor și comunității.

            În această perioadă, au fost demarate verificările la societățile comerciale  care comercializează articole pirotehnice și cele care au dreptul de a organiza spectacole cu jocuri de artificii. Fiecare eveniment de acest gen, cu artificii din categoriile F1, F2, F3, F4, T1 și T2, vor fi atent monitorizate. Am demarat controale în piețe, pentru confiscarea și luarea de măsuri legale împotriva celor care comercializează petarde, pocnitori și alte asemenea materiale pirotehnice. Pe această cale, facem un apel către cetățeni, să respecte legislația privind utilizarea acestora și le recomandăm să aleagă altă metodă de divertisment, pentru a nu tulbura ordinea publică sau a speria animalele de companie, care ar putea avea reacții agresive sau ar putea fugi de acasă.