În perioada 17-19 octombrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad vor fi prezente la o serie de manifestări cultural-artistice, sportive organizate pe raza județului, pentru asigurarea,menținerea și monitorizarea ordinii publice.
Jandarmii vor acționa în vederea prevenirii oricăror incidente și pentru protecția participanților la evenimentele din acest weekend.
Manifestațiile publice la care vom fi prezenți sunt:
- Meci de fotbal Liga a III-a – ACS Unirea Sântana și ACS Unirea DMO, Stadionul din loc. Sântana (18 octombrie)
- Meci de baschet feminin – FCC baschet UAV Arad și ACS SEPSI SIC Sfântu Gheorghe, Sala Sporturilor Victoria, Municipiul Arad (19 octombrie)
- Ultra Zarand Căsoaia, Tabăra Căsoaia (17 – 19 octombrie)
- Retroparada Toamnei, Platoul din fața Consiliului Județean Arad (18 octombrie)
- Vicii și Delicii, Expo Arad (17 – 19 octombrie)
- Împreună pentru siguranța femeilor, Bulevardul Revoluției-Teatrul Ioan Slavici-Primăria Arad-retur (19 octombrie)
Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la tribuna sportivă, să nu se implice în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.