Lipova are probleme cu portarii și a anulat cel de-al treilea amical estival cu Ripensia

Ripensia şi Şoimii Lipova ar fi trebuit să se întâlnească astăzi, pe arena din Ciarda Roşie, în cadrul unui al treilea amical estival. Cele două își împărțiseră victoriile până acum: 3-2 pentru lipovani la Timișoara și 4-1 pentru teamul lui Petruescu la Sânnicolau Mic, iar „finala” nu se va mai juca.

Lipovanii au declinat pe ultima sută de metri invitația și asta pentru că ambii săi portari sunt accidentați. Iliescu are probleme cu spatele, iar Buta are degetul inelar fracturat. „Mai era varianta să apere Bujor, antrenorul nostru cu portarii, dar nu mai intrase în poartă de trei ani de zile. Ne pare rău dacă le-am încurcat planurile celor de la Ripensia, dar asta e situația”, a declarat Radu Pop, președintele Lipovei.

În altă ordine de idei, sub comanda lui Flavius Sabău a ajuns unul dintre fotbaliștii talentați ai Timișoarei. Mijlocașul stânga, Fabio Trip ( 20 de ani) va fi împrumutat la echipa din Lipova terță până în vara anului viitor, urmând să acopere lipsa lui Dennis Rusu, plecat la UTA. Trip a debutat la Liga 2-a în culorile „alb-violeților” și a avut șansa să joace și la Rapid în sezonul 2018-2019 a Ligii a 3-a, însă nu s-a acomodat și s-a întors pe Bega după o lună de antrenamente la București.

Şoimii Lipova așteaptă startul în noua stagiune din Liga a III-a, dar FRF nu a anunţat componenţa seriilor şi nici nu a stabilit încă ţintarul.