Le-a trebuit țeava de cupru

​La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat doi tineri din Arad, de 19 și 17 ani, în timp ce se deplasau pe strada Poetului, având asupra lor o țeavă de canalizare din metal. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tinerii au sustras țeava cu puțin timp în urmă, de pe un șantier de pe strada Poetului.

​În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind continuată documentarea activității infracționale a celor doi tineri.