Instruiri și convocări în domeniul situațiilor de urgență

Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, împreună cu personal din cadrul Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, au desfășurat, în perioada 02 – 03 aprilie 2026, instruiri și convocări în domeniul situațiilor de urgență.

Activitățile au avut loc în stațiunea Moneasa și au reunit inspectorii de protecție civilă din cadrul orașelor, reprezentanți ai operatorilor economici, șefii serviciilor private pentru situații de urgență, precum și reprezentanții operatorilor economici încadrați în categoria SEVESO.

În cadrul întâlnirilor au fost abordate aspecte privind atribuțiile legale ale autorităților publice locale în domeniul situațiilor de urgență, documentele necesare pentru solicitarea emiterii avizelor specifice serviciilor private pentru situații de urgență, precum și modificările legislative din domeniu.

Aceste activități contribuie la creșterea nivelului de pregătire și la eficientizarea intervențiilor în situații de urgență.