Pe 19 iulie, Asociația Oaza Arad invită seniorii și copiii din municipiul Arad la expoziția de fotografie „Generații” la Centrul de zi Oaza Copiilor din str. Marnei nr. 2. Expoziția prezintă o colecție de momente surprinse la Centrul de zi “Oaza Copiilor” din Arad, unde seniorii sunt voluntari pentru copiii din comunitate, împărtășindu-le experiența și pasiunile lor prin ateliere și cluburi inter-generaționale. Astfel de expoziții au loc simultan în alte 14 localități, unde proiectele inter-generaționale din anul școlar 2020-2021 au implicat 172 de seniori în beneficiul a 623 de copii, prin susținerea Fundației Regale Margareta a României.
Evenimentul debutează la ora 10,30 și se va desfășura timp de 2 ore si 30 minute.
Expoziția fotografică va fi deschisă publicului în perioada lunii iulie, între orele 9,00 și 17,00.
Expoziția „Generații” face parte dintr-o campanie mai amplă care promovează colaborarea inter-generațională și îmbătrânirea activă prin voluntariat. Prin fotografiile realizate în cadrul proiectelor inter-generaționale susținute de Fundația Regală Margareta a României este ilustrată diversitatea și complementaritatea relațiilor dintre cei tineri și cei în vârstă, precum și importanța și rolul pe care fiecare generație îl are în crearea unei societății sustenabile.
Expoziția „Generații” va avea loc simultan și în alte 14 localități din țară, acolo unde copiii și seniorii participă la activități inter-generaționale, în scopul susținerii școlare, dar și al dezvoltării vocaționale sau personale, prin finanțarea programului național „centrele generații”. Imaginile, emoțiile și relațiile inter-generaționale au fost surprinse în cadrul centrelor de zi de tip școală după școală din comunitate de către Franco Godini, un fotograf pasionat de bine.
În anul școlar 2020-2021, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Asociația Oaza Arad au implementat metoda inter-generațională în cadrul Centrului de zi din Oaza Copiilor. Activitățile inter-generaționale s-au desfășurat atât în cadrul centrului, cât și în mediul online, implicând 10 voluntari seniori în beneficiul 30 copii, și au inclus ateliere precum atelier de creativitate, atelier bucătărie, atelier pentru formarea unor deprinderi de viață independentă. Atelier curiozități ( cunoștințe generale), atelier de educație pentru o viață sănătoasă, atelier lectură și învățare prin joc, și sport – activițăți în aer liber. Prin metoda inter-generațională, copiii și-au îmbunătățit rezultatele școlare, au câștigat noi abilități vocaționale sau sociale, dar și noi prieteni, iar voluntarii vârstnici și-au recăpătat sentimentul valorii și starea de bine.

