Evenimente rutiere

În după-amiaza zilei de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 17,20, un arădean de 65 de ani a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Constituției, avariind oglinda retrovizoare a unui autoturism care se deplasa din sens opus. Bărbatul și-a continuat deplasarea, fiind oprit în trafic de polițiștii Biroului Rutier în apropierea domiciliului său. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

         O tânără de 29 de ani, din Birchiș, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Pecica, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului. Tânăra nu deține permis de conducere.

         În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul circulației.