Eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în Județul Arad începând cu 5 iunie 2025

Urmare a demersurilor initiate de către Directia Generala pentru Evidența Persoanelor din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru extinderea emiterii documentelor de identitate
electronice la nivel național, începand cu data de 05 iunie 2025 CARTEA ELECTRONICA DE
IDENTITATE (CEI) va fi disponibilă și în județul Arad, la nivelul DJEP Arad şi SPCLEP mun. Arad
urmând ca, în perioada imediat urmatoare, până la data de 1 iulie a.c. să fie emisă, eşalonat, la toate
celelalte 19 servicii publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza județului Arad aflate în
coordonarea metodologică a instituției noastre.
Cartea Electronică de Identitate poate fi solicitată oricând, indiferent de termenul de
valabilitate al actului de identitate aflat în posesie.
Prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit, la solicitarea cetățeanului
român, începând cu vârsta de 14 ani în limita fondurilor asigurate prin Planul National de Redresare
si Reziliență (PNRR).
Taxa pentru eliberarea unei noi CEI este de 67 de lei și poate fi achitată la ghişeele unităților
CEC Bank sau la stațiile/automatele de plată SelfPay.
Ca element de noutate, Cartea electronică de identitate se eliberează, opțional şi pentru
copiii cu vârsta sub 14 ani, la solicitarea părinților sau a reprezentantul legal al minorului. În aceste
situații, CEI fiind utilizată ca document de călătorie precum și pentru stabilirea identității în cadrul
unor proceduri administrative (fiind o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naştere).
Pentru eliberarea CEI înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, părinții minorului/reprezentantul
legal, achită taxa privind contravaloarea actului de identitate, în valoare de 67 de lei la ghișeele
unităților CEC Bank sau la stațiile/automatele de plată SelfPay.
Minorii care solicită eliberarea CEI cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14
beneficiază de gratuitate.
AVANTAJELE CEI:
ani
dimensiuni standardizate similar cardurilor bancare, conform normelor europene (dimensiuni
mult mai mici decat actualul CI model 1997);
elemente avansate de securitate care protejează împotriva falsificării şi a furtului de identitate;
poate fi utilizată ca document de călătorie;
oferă acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
DATELE INSCRISE în CEI:
In format tiparit: numele şi prenumele titularului, cetățenia titularului, data naşterii
titularului, sexul, imaginea faciala, CNP, semnatura olografă a titularului.
In format electronic: toate datele tipărite, la care se adaugă: prenumele părinților titularului,
domiciliul, impresiunile papilare a doua degete ale titularului şi certificatele digitale pentru
autentificare sau semnatură electronică.
Întrucât unele instituții publice sau persoane juridice de drept privat nu au asigurată încă
infrastructura tehnică necesară pentru citirea adresei de domiciliu înscrisă pe CEI în format electronic,
Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor eliberează, la solicitarea titularului C.E.I,
gratuit, adeverința privind adresa de domiciliu înregistrată în Registrul national de evidență a
persoanelor.
Cartea electronică de identitate conține toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de
Regulamentul (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019.
Cartea electronica de identitate (CEI) conține 2 certificate digitale, emise gratuit de M.A.I, pe care
titularul le poate utiliza pentru a se autentifica în platformele on-line ale autorităților române (instituții
publice sau persoane juridice de drept privat) şi semna documente în format electronic.
Codurile PIN sunt confidențiale, divulgarea acestora altor persoane poate duce la utilizarea
frauduloasă a certificatelor digitale (PIN 1 – pentru autentificare – acces la servicii digitale; PIN 2-
pentru semnatura electronica)
După personalizarea şi transmiterea cărții electronice de identitate, la autoritatea competentă să le
elibereze, toate datele, inclusiv imaginile impresiunilor papilare colectate și stocate în bazele de date
de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă. Procedurile de ştergere
prevăzute, asigură imposibilitatea recuperării parţiale sau totale a datelor şterse.
PROGRAMAREA pentru eliberarea unui act de identitate electronic se solicită Serviciului
public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, în baza unei programări
online, utilizand portalul de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne prin accesarea linkului: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.
DJEP Arad, va prelua doar cererile pentru soluționarea unor cazuri deosebite care nu necesită
verificări suplimentare și care impun celeritatea eliberării actului de identitate, situatii pentru care se
vor prezenta documente justificative.
Neprezentarea la data si ora exacta pentru care s-a efectuat programarea, duce la anularea
programării, cetățenii având posibilitatea reprogramării online.
Solicitanții vor prezenta toate documentele prevăzute de lege pentru emiterea actului de
identitate, în original și, după caz, documentul care face dovada achitării contravalorii actului de
identitate electronic.
TERMENUL DE VALABILITATE pentru cartea electronică de identitate (CEI) se eliberează:

  • cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 2 ani;
    cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani;
  • cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
    cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
    Cartea electronică de identitate şi Cartea de identitate model 1997 aflată în termen de
    valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în
    statele terţe care o recunosc ca document de călătorie.
    CARTEA DE IDENTITATE SIMPLA (CIS) conține date în format tipărit și în format
    inscripționat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
    Datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt: numele şi prenumele
    titularului, sexul, cetățenia, data naşterii, semnătura olografă, imaginea facială, C.N.P., adresa de
    domiciliu din România a titularului. Acest document nu conține suport electronic de stocare (este fără
    CIP).
    Cartea de identitate simplă nu se eliberează persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani.
    Pentru eliberarea cărții de identitate simple (CIS), solicitanții vor prezenta toate documentele
    prevăzute de lege pentru emiterea actului de identitate, în original și documentul care face dovada
    achitării contravalorii CIS, în cuantum de 38 lei; taxă care se poate achita la ghişeele unităților CEC
    Bank şi la automatele de plată SelfPay.
    ATENŢIЕ!
    Cartea de identitate simplă (CIS) nu constituie document de călatorie.
    Cartea Electronica de Identitate (CEI) și Cartea de Identitate Simplă (CIS) – NU SE
    ELIBEREAZĂ pe bază de procură specială.