Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, mai are doar o problemă în ceea ce priveşte infectarea cu Covid-19. ”Damian Isac a intrat deja în lot, din fericire la testarea de ieri rezultatul a fost negativ, îl aşteptăm şi pe (Alexandru) Oroian, rezultatul testului lui nu este încă negativ, dar sperăm ca în curând şi el să scape de această problemă, pentru că deja se întinde pe destul de multe săptămâni, şi uşor-uşor să îi aducem la tonusul fizic de care au nevoie ca să poată ajuta echipa”, a spus Balint.
Referitor la mijlocaşul croat Mihovil Klapan, transferat recent, Balint a precizat că acesta e din ce în ce mai bine, după ce a admis că ”în momentul în care a venit la Arad nu era într-un tonus fizic foarte bun”.
Dar antrenorul UTA-ei nu va putea conta în meciul cu Dinamo pe atacantul Alexandru Ioniţă I, care s-a accidentat în meciul cu Poli Iaşi. Ioniţă a suferit la o leziune deasupra tendonului, către gambă, iar indisponibilitatea lui va fi de aproximativ trei săptămâni.