Dacă n-au fost spectatori la inaugurarea stadionului, n-au fost nici goluri

UTA a revenit pe vechiul ei stadion, refăcut după o aşteptare care parcă a durat cât o viaţă de om, dar nu a reusit decat o remiză albă, scor 0-0, cu FC Voluntari Chiar dacă au pierdut multi jucători faţă de stagiunea trecută, ilfovenii au stricat sărbătoarea revenirii arădenilor acasă.

Încurajaţi chiar şi în această seară de suporteri, adunaţi în preajma stadionului, UTA nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi chiar dacă a vrut mult, a reuşit foarte puţin. Prima repriză a meciului a fost destul de echilibrată, cu o uşoară notă de dominare a UTA-ei, care a încercat mai mult şi a fost mai periculoasă. Ocaziile mari aproape că au lipsit. Buhăcianu s-a accidentat pe finalul primei reprize şi i-a lăsat locul după pauză lui Hora. Tot UTA a început mai bine şi partea a doua, iar Florin Ilie a reluat slab, cu capul, din doar şase metri lateral dreapta, după un corner executat de Morar. Balint l-a aruncat în luptă şi pe juniorul Rusu, care şi-a făcut cu ocazia asta şi debutul în Liga 1. Prima mare ocazie s-a consemnat abia în minutul 58, când acelaşi Morar a ratat incredibil, din doar şase metri, singur cu Rîmniceanu, după o centrare perfectă a lui Simo. De la acea fază UTA a scăzut mult ritmul şi practic s-a sufocat în ultimele 25 de minute, acuzând serioase probleme fizice.

S-a accidentat şi Albu, Neluţ Roşu a încheiat meciul într-un picior, iar “roş-albii” au suferit până la final, în faţa unui FC Voluntari mai proaspăt. Intrarea pe teren a lui Mailat a produs panică în banda dreaptă a apărării arădene, dar UTA a scăpat ieftin. Deşi a controlat clar finalul de meci, formaţia lui Teja a fost periculoasă doar în prelungiri, când Căpăţână a tras periculos din lovitură liberă de la 18 metri. Moldovan a fost însă atent şi a salvat golul.

O prestaţie neconvingătoare a UTA-ei, potenţial fizic nefiind unul care să poată susţine cap-coadă un meci de 90 de minute, iar pauza de două săptămâni vine la momentul oportun. UTA nu a invins de la revenirea in Liga I, insa nici nu a pierdut, iar următorul meci il va juca pe terenul celeilalte nou-promovate, FC Argeş.

Formaţii:

UTA: Moldovan – Bustea, Benga, Ilie, Rumpoulakou – Albu (59 Melinte), Roșu – Tescan (54 D.Rusu), Ioniță, Buhăcianu (46 Hora) – Morar (72 C.Rus). Antrenor: Laszlo Balint

Voluntari: Rîmniceanu – Costin, Balaur, Armaş, Vlad – Căpăţînă, Miranda, Gheorghe – Eric (72 Al.Ilie), Al.Stoica (63 Mailat), Grădinaru (94 Kocic). Antrenor: Mihai Teja.