Bibarţ amână finanţarea pentru UTA

Primarul interimar continuă să ţină în joc de glezne principalele cluburi ale Aradului, UTA şi FCC Baschet. Deşi le-a promis sprijin financiar pe o nouă lege, banii încă nu au ajuns la echipe, iar situaţia ambelor este destul de dificilă. Motivând că nu are încă un răspuns de la Oficiul Concurenţei, pentru a i se confirma faptul că banii ce ar trebui alocați structurilor sportive private nu sunt considerați ajutor de stat, Bibarţ amână totul, pe luna viitoare, probabil acum dedicându-se 100% campaniei electorale.

„Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț dă asigurări că atât UTA, cât și FCC Baschet Arad vor beneficia de finanțarea promisă de municipalitate. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a acestei luni, programată să aibă loc în data de 30 septembrie, se va afla proiectul de hotărâre privind alocările bugetare necesare funcționării celor două cluburi private. În cazul în care până la respectiva dată, Primăria Arad nu va primi un răspuns favorabil din partea Consiliului Concurenței, atunci finanțarea cluburilor se va face prin bugetarea Centrului Municipal de Cultură”, scrie în comunicatul postat şi pe site-ul Primăriei.