Benone Sinulescu a fost înmormântat duminică la „Eternitatea”. Artistul a trăit în ultimii ani la Bârzava

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu, care a murit joi, la vârsta de 84 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică după-amiază, la Arad, unde a trăit în ultimii ani, notează Agerpres .

Sicriul cu trupul cunoscutului artist a fost depus de vineri la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, iar sute de persoane i-au adus un ultim omagiu, chiar dacă intrarea în foaier s-a făcut exclusiv pe baza certificatului verde COVID.

Slujba religioasă a avut loc în aer liber, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, unde s-au adunat alte sute de oameni – artişti, oficiali, persoane care l-au îndrăgit pe artist.

Pe timpul slujbei religioase oficiate de un sobor de preoţi, sicriul a fost acoperit de către militari cu drapelul naţional.

În aplauzele celor prezenţi, sicriul a fost ridicat pentru a fi dus la Cimitirul Eternitatea, unde, de asemenea, era aşteptat de o mulţime de persoane. Acestea au aplaudat şi ele minute în şir la sosirea cortegiului funerar. La ceremonialul de înhumare, militarii au executat salve de foc.

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu s-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău. Acesta a trăit în ultimii ani în localitatea arădeană Bârzava.