Polițiștii Secției 2 Rurală Pecica au fost sesizați despre faptul că, în periaoda 19-23 februarie a.c., dintr-un imobil din Semlac, persoane necunoscute ar fi sustras o moară pentru cereale. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 66 de ani, din localitate, care în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.

