Câteva gânduri calde, la rece, despre politică și alți demoni by Adrian Wiener

1.   Cu toții am învățat foarte multe despre noi înșine, despre societatea arădeană, despre comunicare, responsabilitate, așteptări și frustrări.

2.   Am înțeles că principala criză prin care trece Aradul, de altfel întreaga Românie, este o criză de încredere. Încrederea în celălalt, în democrație, s-a erodat grav din cauza iresponsabilității oamenilor politici ai ultimilor 30 de ani. A lichelelor și clanurilor politice care s-au constituit și parazitează structurile administrative și politice. Din cauza promisiunilor deșarte, a lipsei de caracter, a imaturității. Într-adevăr politica nu duce neapărat lipsă de inteligență (fie ea și șmecherie sau instinct primitiv) cât de caracter, de responsabilitate reală.

3.   Aradul este stăpânit; nu administrat sau condus ci stăpânit. Și nu e un exercițiu de semantică ci o realitate palpabilă. Mă rezum doar la o constatare a ultimelor 2 zile: Gheorghe Falcă și PNL ‘ne dă’ funcții – cea de viceprimar bunăoară. Ne dă ca și cum ar fi a lor. Ei oferă dispense, privilegii. Au găsit absolut natural să inițieze discuția public, prin conferințe de presă nu despre compatibilizarea unor viziuni, despre proiecte, despre CET sau cetate, despre prioritizări sau buget ci despre FUNCȚII. În logica ce le este firească – cea a recompensei, a sinecurii.

4.   În ceea ce ne privește rămânem aceiași oameni în jurul acelorași valori: credem ‘cu naivitate’ în democrație participativă; vrem să reclădim acea orizontală pierdută din societatea românească dintre ales și alegători. Sunt convins de faptul că cea mai importantă dovadă de responsabilitate este păstrarea identității, a discursului, a ‘locului geometric’.

5.   Nu vom negocia pentru noi ci în numele vostru. Nu oameni, ci proiecte. Nu funcții ci principii. Și nu e vorba de talibanism politic ci de ceea ce lipsește cel mai mult politicii fosilizate din Arad: responsabilitatea.

a declarat Adrian Wiener într-un comunicat de presă