Sala Polivalentă din Arad a fost gazda unui eveniment care a adus împreună inteligența, emoția competiției și energia liceenilor din municipiu și județ: cea de-a doua ediție a „Duelului Liceelor ”, organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Inițiat și susținut de rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, evenimentul a reunit 11 licee participante, care s-au confruntat într-o competiție dinamică, construită în jurul a patru probe de cultură generală, strategie și improvizație.
Moderată de cunoscutul realizator TV Dan Negru și de Adelina Nistor, din partea UVVG, competiția a fost un adevărat show, cu o atmosferă spectaculoasă creată atât de concurenți, cât și de galeriile care și-au susținut echipele favorite.
Pe parcursul serii, publicul s-a bucurat și de momente muzicale susținute de elevi ai liceelor din municipiu, transformând evenimentul într-o sărbătoare dedicată tinerilor, talentului și spiritului competitiv.
Din juriul competiției au făcut parte: conf. univ. dr. Cristian Bențe, prorector al UVVG, Flaviu Sabău, secretar general al UVVG, Daniel Tocoaian, inspector șef adjunct al ISJ Arad, Svetlana Zagorka Milencovici,director al CJRAE Arad, Adela Tanasă – CEO VIA Projects, Mihai Tapalagă, reprezentant ISIC, și Marcel Șerban, Branch Manager ETA2U.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale serii a avut loc în cadrul ultimei probe, cea de recunoaștere a unor personalități pe baza indiciilor oferite. Dan Negru a realizat intervenții telefonice-surpriză cu cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu și cu Selly, acesta din urmă oferind invitații cu acces gratuit tuturor celor 55 de elevi participanți la Galaxia Festival.
La finalul unei competiții intense, clasamentul a fost următorul:
- Locul I – Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”
- Locul II – Liceul Teoretic German „Adam Müller Guttenbrunn”
- Locul III – Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară
Cele trei trofee oferite câștigătorilor, realizate sub forma bufniței, simbolul UVVG și al cunoașterii, au completat simbolic o seară dedicată performanței și inspirației.



Câștigătorii au fost recompensați cu premii atractive: Premiul I: 5 tablete Lenovo Tab M10, rucsacuri cu surprize și invitații gratuite la Happy Cinema. Premiul II: 5 aparate foto instant, rucsacuri cu surprize și gift box-uri 18GYM. Premiul III: 5 seturi de căști audio, rucsacuri cu surprize și abonamente gratuite timp de o lună la sala de sport. Toți câștigătorii au primit invitații gratuite la Happy Cinema, iar toți participanții înscriși în Duelul Liceelor au primit rucsacuri cu surprize gen sticlă pentru apă, lampă de carte, un volum de beletristică.
Prin organizarea unei noi ediții a „Duelului Liceelor”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad continuă să creeze contexte reale în care tinerii își pot pune în valoare inteligența, spontaneitatea, creativitatea și spiritul de echipă. Mai mult decât o competiție, evenimentul a fost o experiență care a adus împreună elevi, profesori, parteneri și susținători într-o atmosferă autentică, plină de energie și entuziasm, demonstrând încă o dată că investiția în educație și în generațiile tinere rămâne una dintre cele mai importante direcții asumate de UVVG.

