Jandarmeria Arad, alături de cetățeni pentru sărbători liniștite

În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale, în perioada 10–13 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va suplimenta efectivele din structurile de ordine publică și va intensifica măsurile de siguranță, astfel încât toți cetățenii să se poată bucura în liniște de această perioadă.
Jandarmii arădeni vor fi prezenți în zona lăcașelor de cult, în special în noaptea de Înviere și pe parcursul zilelor de sărbătoare, pentru prevenirea incidentelor și gestionarea fluxului mare de persoane, în special la mănăstiri și biserici aflate în zona de responsabilitate.
Recomandăm persoanelor care participă la slujbe să ajungă din timp pentru a evita aglomerația, să acorde o atenție sporită copiilor și persoanelor vârstnice care îi însoțesc, să păstreze o atitudine calmă și să evite orice conflict, să fie vigilente cu privire la bunurile personale și să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
În cazul observării unor persoane cu comportament antisocial, cetățenii sunt rugați să se adreseze celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Totodată, reamintim că în această perioadă este instituită prohibiția la pescuit, măsură necesară pentru protejarea resurselor acvatice. Recomandăm respectarea legislației în vigoare și adoptarea unui comportament responsabil față de natură.
Noi rămânem în continuare la datorie și suntem pregătiți să vă oferim sprijin în orice situație.
Jandarmeria Arad vă urează sărbători liniștite, cu sănătate și momente frumoase alături de cei dragi!