În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
În plan operațional, zilnic, peste 130 de pompieri arădeni care încadrează mijloacele tehnice, sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Astfel, premergător Sfintelor Sărbători Pascale, pompierii arădeni efectuează recunoașteri și controale de prevenire în lăcașurile de cult, scopul acestor acțiuni fiind acela de identificare și remediere a eventualelor nereguli pe linie de prevenire a incendiilor. Inspectorii de prevenire au în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranții exteriori.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, atât pe timpul manifestărilor religioase, cât și în locuințe, recomandăm cetățenilor adoptarea următoarelor măsuri:
- Autoturismele personale se vor parca astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
- Aprinderea şi aşezarea lumânarilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (de regulă, în exteriorul bisericii);
- Pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere, de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului;
- Este bine să acordăm o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile să fie puse în pericol.
În cazul producerii unui incendiu în incinta lăcașului de cult sau pe timpul slujbelor religioase:
- Evacuați de urgență toate persoanele din clădire, precum și bunurile de valoare, în ordinea importanței;
- Anunțați imediat incendiul la numărul unic pentru apeluri de urgență 112;
- Acționați pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție disponibile;
Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Vă dorim sărbători liniștite, în siguranță, alături de cei dragi!

