Informare privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute de efectivele  Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad în trimestrul I / 2026

         1.  PE LINIE DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ          

            În perioada ianuarie-martie 2026, Inspectoratul a continuat punerea în practică a priorităților conceptuale și aplicative din cadrul documentelor de planificare și anume Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2023-2027 și a obiectivelor propuse de Ministerul Afacerilor Interne în Programul de Guvernare. Pentru aceasta au fost întreprinse măsuri/acțiuni specifice principalelor direcții de acțiune pentru asigurarea securității naționale, în dimensiunea strategică ”ordine publică”. Implementarea la nivelul unității, a activităților precum și îndeplinirea obiectivelor generale și specifice din Planul de acțiune al Jandarmeriei Române în anul 2026 și subsecvent din Planul de acțiune al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad în anul 2026.

           În acest sens Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad şi-a propus ca prioritate strategică: Creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și ducerea acesteia la îndeplinire prin următoarele obiective:

  • Asigurarea eficienței și eficacității misiunilor de ordine publică executate de structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad;
  • Asigurarea eficienței activității de prevenire și combatere a faptelor antisociale, prin corelarea acțiunilor executate cu infracționalitatea stradală înregistrată în analizele elaborate la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, respectiv I.P.J. Arad;
  • Asigurarea capacității operaționale a structurilor de intervenție antiteroristă și acțiuni speciale;
  • Implementarea, dezvoltarea și consolidarea domeniului de ,,Lecții Învățate’’.
  1. Asigurarea şi restabilirea ordinii publice

       În perioada supusă evaluării, au fost executate un număr total de 26 misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, la care a fost folosit un număr de 182 jandarmi, fiind adoptate dispozitive eficiente şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, atât în mediul urban cât şi rural, organizarea şi executarea acestor misiuni necesitând o planificare judicioasă a efectivelor la dispoziţie, după cum urmează:

            a. Manifestaţii de protest

În perioada ianuarie-martie 2026, în spaţiul public s-au organizat şi desfăşurat mai multe acţiuni de protest, Inspectoratul a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării  unui număr de 7 misiuni cu un efectiv de 64 jandarmi, acestea fiind organizate de către persoane fizice nemulțumite de măsurile bugetare adoptate de către Guvernul României.

            b. Manifestaţii cultura-artistice, comemorative, religioase, promoţionale, etc.

În perioada supusă analizei, au fost asigurate măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestaţiilor organizate în spaţiul public la care prezenţa participanţilor a fost numeroasă, astfel, am asigurat ordinea şi siguranţa publică la 7 manifestări religioase, comemorative. etc., cu un efectiv de 63 jandarmi (ex.: aniversare Ziua Unirii Principatelor Române”, religioase – „Botezul Domnului”, activităţile organizate de Filiala U.D.M.R. Arad în 15 martie)

            c. Competiţii sportive

În perioada ianuarie-martie 2026, a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică pe timpul desfăşurării  unui număr de 11 competiţii sportive, cu un efectiv de 50 jandarmi,  aici enumerăm meciurile de fotbal pe care echipele ACS Progresul Pecica,  ACS Viitorul Arad și CS Unirea Sântana le-au susţinut în Liga a III-a, respectiv meciurile de baschet feminin ale echipei F.C.C. Baschet UAV Arad susținute în cadrul Ligii Naționale.

d. Vizite Oficiale

În perioada analizată, a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică pe timpul desfăşurării  unei vizite oficiale ocazionată de vizita de lucru a Președintelui Consiliului Național al Republicii Slovace în orașul Nădlac, jud. Arad.

În urma executării misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională.

 B. Participarea la menţinerea ordinii publice

             În baza Ordinului M.A.I. nr. 60 / 02.03.2010, privind organizarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, cu completările și modificările ulterioare, a Planului Unic de Ordine şi Siguranţă Publică al Judeţului Arad, unitatea a participat cu efectivele disponibile la menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prin sistemul patrulelor mixte (jandarmerie-poliţie), în zone, locuri şi medii de interes operativ, atât în mediul urban (în mun. Arad, oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu-Criş şi Sebiş) cât şi în mediul rural (Săvîrșin, Gurahonţ, în zonele de competență ale secțiilor de poliție rurală).

             În cadrul şedinţelor tactice desfășurate săptămânal la sediul IPJ Arad, Grupul de Coordonare şi Trasare a Sarcinilor a analizat eficienţa dispozitivelor de ordine publică și s-a realizat schimbul de date şi informaţii de interes operativ. Totodată, au fost stabilite acţiuni comune şi sarcini pentru fiecare structură participantă menite să conducă la menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi asigurarea unui climat de siguranţă civică corespunzător.

   Astfel, în perioada analizată, au fost executate un număr de 696 misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte.

   Executarea misiunilor de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte, în zonele şi locurile stabilite, şi-au atins scopul pentru care au fost constituite, realizându-se un climat de siguranţă corespunzător cetăţenilor din mediul urban şi rural, în acest scop acționând zilnic și un echipaj de intervenție dispus în zona centrală a mun. Arad, care a adus un plus de vizibilitate, contribuind la securizarea climatului de ordine și siguranță publică.

În urma participării la misiunile de menţinere a ordinii publice executate prin sistemul patrulelor mixte, s-au obţinut următoarele rezultate:

  • infracţiuni  = 64
    • autori depistaţi  = 45
    • contravenţii =48 în valoare 26.100 lei.

            S-a acordat o atenţie deosebită zonelor adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad, oraşele Lipova, Ineu și Sebiş, unde s-a acţionat cu precădere pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor şi personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, ocazie cu care au fost desfăşurate 91 misiuni de menţinere a ordinii publice, la care au fost folosiți 306 jandarmi.

Independent au fost executate 20 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele turistice şi în zona Staţiunii Moneasa, cu efective din cadrul Postului de Jandarmi Staţiune Balneoclimaterică Moneasa.

Astfel, în perioada supusă evaluării, au fost executate prin patrule de jandarmi un număr de 323 misiuni de menţinere a ordinii publice, la care au fost folosiți 1.166 de jandarmi.

În urma executării misiunilor de menţinerea ordinii publice prin patrule de jandarmi, au fost obţinute următoarele rezultate:

  • infracţiuni  =  43
    • autori depistaţi  = 43
    • contravenţii = 440 în valoare de 280.100 lei

            În baza protocoalelor/ planurilor de cooperare/ colaborare pe care I.J.J Arad le are încheiate cu diferite instituții/autorități, au fost executate următoarele misiuni:

             – în cooperare cu IPJ Arad – 31 misiuni cu un efectiv de 127 jandarmi, din care au fost executate în contextul Planului de acțiune la nivel national ,,Blocada’’, pentru combaterea absenteismului școlar și prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona instituțiilor de învățământ, precum și acțiuni/ razii cu accent pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri precum și pentru combaterea cerșetoriei.

             – în cooperare cu Centrul pentru Cazarea Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad precum și cu alte instituții din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – 9 misiuni cu un efectiv de 28 jandarmi;

            – în cooperare cu SCCO Arad/ BCCO Oradea / IPJ Arad – 4 misiuni cu un efectiv de 50 jandarmi

            – în colaborare cu alte instituții – 18 misiuni cu un efectiv de 68 jandarmi.

 C. Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

           În perioada supusă evaluării, activităţile de prevenire a faptelor antisociale  desfăşurate de inspectorat conform planului anual pentru prevenirea faptelor antisociale la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost desfășurate un număr de 47 acţiuni la care au participat un număr de 3090 persoane, cuprinzând licee/ colegii naționale, din zona de responsabilitate.

Pe linia combaterii faptelor ilicite prevăzute de Legea nr. 84/15.04.1998 Republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, au fost constatate un  număr de 9 infracţiuni, cu 9 autori și au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 197 produse cosmetice și 54 articole de vestimentație.

             Pe linia prevenirii și combaterii faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice prevăzute de Legea 61/1991 Republicată, au fost aplicate un număr de 421 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 125.950 lei.

 Pe linia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri, în perioada supusă evaluării, pe timpul executării misiunilor specifice au fost întocmite un număr de 14 dosare conţinând acte de sesizare, în care au fost constatate un număr de 14 infracţiuni la Legea 143/26.07.2000 Republicată, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind identificaţi un număr de 14 autori, actele de sesizare fiind înaintate la S.C.C.O. Arad, pentru continuarea cercetărilor.

   Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, la Legea 176/2024, au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 42.000 lei și a fost întocmit un dosar conţinând acte de sesizare, în care au fost constatate o infracţiune la Legea 176/2024, fiind identificat un autor, actele de sesizare fiind înaintate la IPJ. Arad, pentru continuarea cercetărilor

             Pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional specific domeniului silvic  în perioada supusă evaluării, pe timpul executării misiunilor specifice au fost întocmite un număr de 2 dosare conţinând acte de sesizare, în care au fost constatate un număr de 2 infracţiuni cu 3 autori la Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoarea de 11.000 de lei, la Legea 171/2010.

            De asemenea, pe timpul executării misiunilor specific au fost constatate și alte încălcării ale prevederilor legale (O.U.G. 34/2008, Lg.227/2015 , Legea 349/2002, etc.) au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 125.550 lei și a fost constatată o infracțiune cu un autor la OUG 55/2022.

            Pe linia executării mandatelor de aducere emise de către autorităţi, au fost executate un număr de 68 de mandate, cu un efectiv de 122 jandarmi, din care 38 mandate prin prezentarea persoanei și 30 mandate prin neprezentarea persoanei, întrucât acestea nu au fost găsite la domiciliu.

Ținând cont de situația operativă de la nivelul județului, rezultatele obținute pe segmentul infracțional/contravențional sunt următoarele:                  

  • infracţiuni constatate  = 107
    •    autori depistaţi = 88

 În perioada următoare având în vedere caracterul complex al activităților din spațiile publice,  au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă de către efectivele inspectoratului, a manifestărilor publice circumscrise Sfintelor Sărbători Pascale (ortodox și catolic).