Rezultate obținute de către jandarmii arădeni în perioada minivacanței de Crăciun

În perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, respectiv 24–28 decembrie a.c., jandarmii arădeni au acționat zilnic pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, astfel încât manifestările publice ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului să se desfășoare în condiții de deplină siguranță. Totodată, jandarmii au continuat misiunile permanente de pază și protecție instituțională la obiectivele aflate în responsabilitate.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, în perioada de referință, misiuni de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestări cultural-artistice, atât la târgurile de Crăciun organizate în municipiul Arad, cât și în județ.
Pe timpul acțiunilor, au fost legitimate 119 persoane prin intermediul aplicației eDAC. De asemenea, 9 evenimente au fost semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau adresate direct instituției noastre. În urma intervențiilor, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.400 de lei, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 176 din 3 iunie 2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, și au fost constatate 7 infracțiuni.

În perioada următoare, jandarmii arădeni vor continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor contravenționale și infracționale, fiind permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.