În vederea punerii în aplicare a prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2021-2025, precum și pentru creșterea gradului de informare anticorupție, ofițerul de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad în colaborare cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad, a desfășurat în data de 22.08.2025, două activități de educație pentru promovarea integrității care au vizat instructorii auto și candidații prezenți pentru a susține proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, la care au participat un număr de 47 de candidați, precum și la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad unde au fost prezenți 71 de candidați în vederea susținerii probei scrise.
Rolul activităților desfășurate a fost de a familiariza participanții cu specificul de competență al Direcției Generale Anticorupție, sporirea vizibilității instituționale, prezentarea infracțiunilor de corupție, precum și cunoașterea modalităților de sesizare a faptelor de corupție.
Au fost diseminate materiale informative cu mesaje anticorupție fiind promovat sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806, unde cetățenii pot semnala faptele de corupțiesau direct la sediul Serviciului Județean Anticorupție Arad, situat în mun. Arad, B.-dul. Revoluției, nr.81, jud. Arad.
SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE ARAD

