PUSL Arad se implică în rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilități

Filiala Arad a Partidului Umanist Social Liberal are ca obiective imediate îmbunătățirea vieții arădenilor, precum și rezolvarea problemelor acestora în raport cu instituțiile administrației locale și județene. 

În acest sens, am avut o întâlnire cu președinteleAsociației distroficilor muscular din România, filiala Arad, Mihai Fighir, în cadrul căreia am abordat problemele acestora, precum și potențialele soluții.

Una dintre nemulțumirile Asociației se referă la inexistența rampelor necesare persoanelor cu dizabilități în stațiile de tramvai pe linia dintre cartierul Micălaca șiSelgros. Din această cauză, arădenii cu probleme de mobilitate sunt în imposibilitate de a folosi acest mijloc de transport public esențial pentru ei, fapt care determină un consum suplimentar de timp și bani pentru cei suferinzi.

Un remediu al acestei situații ar putea fi instruirea vatmanilor, în cadrul unor cursuri organizate de Asociația distroficilor muscular Arad, astfel încât conducătorii tramvaielor să deprindă răbdarea necesară pentru a permite urcarea în vagoane a persoanelor cu dizabilități.

Un alt aspect care mi-a fost semnalat se referă la sentimentele de reținere ale unora dintre părinții copiilor cu handicap, care, mai degrabă, preferă să-i țină în casă, de teama unor reacții negative din partea celorlalți copii.

Consider că problema respectivă se poate rezolva printr-o mai mare deschidere a părinților aflați în asemenea situații, deoarece sunt convinsă că izolarea celor mici nu este o soluție. De asemenea, poate ar trebui studiată oportunitatea unor consultații psihologice, care să ajute atât părinții, cât și copiii bolnavi, în rezolvarea acestui aspect delicat.

Cu siguranță, sunt numeroase alte subiecte stringente cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din municipiul și județul Arad care necesită soluționare imediată, PUSL exprindu-și disponibilitatea de a se implica în soluționarea problemelor reclamate. 

Asigur toate asociațiile și ONG-urile din județ de tot suportul nostru, țelul urmărit fiind sprijinirea acelor categorii ale populației care au cea mai mare nevoie de ajutor și care, din nefericire, întâmpină dificulțăți majore de a-și exprima și susține doleanțele.