Gheorghe Seculici: „Aradul este pe primul loc în România la afacerile din domeniul logistic pe calea ferată”!

Modernizarea rețelei de cale ferată din județul Arad și cea care leagă Aradul de Hunedoara, în valoare de aprox. 2 miliarde de euro, a ajuns într-un stadiu avansat. După finalizarea lucrărilorîntre Curtici și Arad, și pe tronsonul Arad-Simeria, în lungime de 141 km, se avansează rapid. 

„Anul viitor, județul Arad va deveni primul județ din România încare magistrala feroviară este modernizată în proporție de 100%, cu tot ce presupune asta, inclusiv poduri feroviare noi pesteMureș. Asta înseamnă că de la Curtici până la ieșirea din județși, mai departe, spre Simeria, se va putea circula cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurilede marfă. Adăugăm la asta și faptul că intră în lucru și linia de cale ferată Arad-Timișoara, care va reduce considerabil timpulde navetă și va crește confortul călătorilor. Suntem în față și îndomeniul căilor ferate, iar asta a facilitat dezvoltarea a treiterminale intermodale în județ, Aradul fiind singurul din țară cu această capacitate de transport pe calea ferată. Asta înseamnădezvoltare și creșterea segmentului afacerilor în domeniullogistic pe calea ferată, unde ne plasăm pe primul loc înRomânia”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camereide Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad.

***

Informaţii suplimentare:  

Potrivit unui raport publicat de Căile Ferate Române, stadiullucrărilor realizate era următorul: pe subtronsonul Bârzava – Km 614, în lungime de 42 de kilometri, stadiul fizic al execuțieilucrărilor a ajuns la 75%. Termenul estimat de finalizare a proiectului este luna martie 2023; pe subtronsonul Ilteu – Bârzava, în lungime de 36 de kilometri, stadiul fizic al lucrărilora ajuns la 79%. Termenul de finalizare estimat este luna martie2023; pe subtronsonul Gurasada – Ilteu, în lungime de 22,4 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 57%. Termenulestimat de finalizare a proiectului este decembrie 2023; pe subtronsonul Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor era în octombrie de 68%. Termenulestimat de finalizare a proiectului este septembrie 2023.

S-au construit, pe traseul Arad-Simeria, trei poduri noi pesteMureș: 

– la km 493+432, în lungime de 370 m (3.765 tone), cu 5 deschideri; 

– la km 494+913, în lungime de 420 m (4.165 tone), cu 6 deschideri; 

– la km 497+140, în lungime de 470 m (4.567 tone), cu 7 deschideri.

De asemenea, alte investiții majore de infrastructură feroviară pe acest traseu vizează realizarea unui pasaj superior la Gurasada, în lungime de 375 m, cu 14 deschideri cu grinzi din betonprecomprimat și o deschidere central metalică de 648 tone, care supratraversează magistrala la km 506+217 (vechiului pasaj de pe DN 7 peste CF, în zona Gothatea, în curs de demolare). ÎntreGurasada și Simeria se modernizează 40,83 km de linie dublă de cale ferată, dar și porțiuni către Hunedoara, Brad și Lugoj. 

De asemenea, se realizează lucrări de modernizare a nouă stațiisau halte de cale ferată,  modernizarea a 7 treceri la nivel. Înafara celor trei poduri noi peste Mureș, se vor construi sau sunt deja în curs de construcție alte 14 poduri, 27 de podețe din elemente prefabricate, patru pasaje superioare (Deva, Mintia, Ilia, Gurasada), trei pasaje inferioare (Săulești și Ilia).