„De la risipă la speranță – Banca pentru Alimente Timișoara în slujba hranei salvate”
Cu ocazia Zilei Internaționale de Combatere a Risipei Alimentare, marcată anual pe 29 septembrie, Banca pentru Alimente Timișoara atrage atenția asupra impactului profund al risipei alimentare și asupra modului în care aceasta poate fi transformată într-o resursă pentru susținerea persoanelor vulnerabile.
Parte din Federația Băncilor Pentru Alimente din România, o rețea de 9 bănci regionale, organizația recuperează alimente aflate în prag de expirare, cu ambalaj deteriorat sau în surplus de la producători, retaileri și distribuitori, prevenind irosirea acestora și redirecționându-le către ONG-uri și beneficiari aflați în dificultate.
Din 2020 Banca a salvat peste 2500 tone de alimente, echivalentul a 5.000.000 porții de hrană, sprijinind peste 90 de organizații cu program socio- educativ și indirect mii de beneficiari din regiunea de vest: județul Arad, Caraș- Severin, Hunedoara și Timiș.
„Este o realitate dureroasă: în timp ce tone de alimente ajung zilnic la gunoi, există familii în județele din vestul României care nu au ce pune pe masă. Rolul nostru este de a face legătura între surplus și nevoia acută de hrană. „Fiecare aliment salvat este o resursă prețioasă. Este hrana care altfel ar fi fost pierdută, dar care devine o speranță pentru cineva care nu are ce pune pe masă”a declarat Hana Csaszar, președitele Băncii pentru Alimente Timișoara.
Organizația are alături peste 30 de parteneri locali și regionali din domeniul agroalimentar – companii care au ales să doneze surplusul în loc să îl distrugă. Pe lângă impactul social, aceste acțiuni sunt și în avantajul economic al companiilor, care beneficiază de deduceri fiscale conform Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Modelul funcțional de colaborare între mediul privat, societatea civilă și sectorul social este o soluție sustenabilă pentru combaterea risipei și susținerea comunităților vulnerabile.
O punte între surplus și speranță
Băncile pentru Alimente din România sunt puntea între alimentele care nu mai pot fi comercializate, dar sunt perfect comestibile, și oamenii care au nevoie de ele. În fiecare zi, cele 9 bănci regionale din țară salvează hrană și salvează demnitatea unor oameni.
Educație pentru sustenabilitate: „Atelierele salvării” în școli, instituții și companii
De un an de zile, Banca pentru Alimente Timișoara desfășoară o activitate educațională esențială, menită să aducă schimbare în percepția asupra hranei și a risipei alimentare: „atelierele sustenabile”. Acestea sunt sesiuni interactive organizate în școli, instituții publice și companii, în care echipa Băncii explică, într-un limbaj accesibil, cum se salvează alimentele, care este impactul risipei alimentare și ce înseamnă o donație responsabilă în sprijinul comunității.
Scopul acestor ateliere este conștientizarea generațiilor tinere, a profesorilor și a angajaților din sectorul privat asupra unei relații responsabile și echilibrate cu hrana — o relație bazată pe recunoștință, bun simț și solidaritate.
Atelierele sunt realizate cu sprijinul celui mai mare producător de carne din județul Timiș, alături de alte companii care înțeleg importanța responsabilității sociale și a educației pentru viitor.
Un mesaj cheie transmis în aceste sesiuni este că peste 49% din risipa alimentară provine din gospodării, conform datelor oficiale. Asta înseamnă că fiecare familie, fiecare persoană, poate contribui direct la reducerea pierderilor de alimente.
Prezență activă în școli și campanii educaționale
Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala Altfel” sunt momentele în care Banca pentru Alimente Timișoara este extrem de activă în unitățile de învățământ din județ, răspunzând cu entuziasm invitațiilor venite din partea școlilor și profesorilor.
În ultima perioadă, numărul solicitărilor primite a crescut semnificativ, semn că interesul pentru educația privind reducerea risipei este tot mai mare. Banca pentru Alimente își propune să onoreze fiecare invitație primită din partea unităților de învățământ, pentru a ajunge la cât mai mulți copii, elevi și cadre didactice.
„Credem că schimbarea reală începe cu educația. Atunci când un copil înțelege câtă muncă e în spatele unui aliment și cât de ușor poate fi pierdut, acela va deveni un adult mai atent, mai responsabil, mai solidar.”
Ce putem face împreună, pe 29 septembrie și în fiecare zi?
Banca pentru Alimente Timișoara încurajează fiecare parte a comunității să devină parte din soluție. Pentru că lupta împotriva risipei alimentare începe cu gesturi simple, dar cu impact mare:
- Companiile sunt invitate să se alăture rețelei de parteneri care salvează alimente și susțin comunități. Donarea surplusului înseamnă nu doar respect față de resurse, ci și sprijin direct pentru oameni în nevoie.
- Gospodăriile, unde are loc aproape 50% din risipa totală, pot reduce pierderile prin planificare, cumpărături responsabile și folosirea creativă a alimentelor.
- Școlile și cadrele didactice pot integra tema sustenabilității alimentare în activitățile educaționale: contribuind la formarea unei generații mai atente și mai solidare.
- Fiecare dintre noi, ca cetățeni, putem fi mai atenți la ce cumpărăm, ce consumăm și ce aruncăm. Respectul față de hrană înseamnă respect față de muncă, natură și de cei din jur.