UTA a plecat la Piteşti după trei puncte

Echipa națională a jucat cele două meciuri de Liga Națiunilor, iar noi revenim la campionatul cel de toate zilele. UTA joacă vineri, pe terenul lui FC Argeş. Problemele de lot pe de o parte, dar şi forma bună a unor jucători tineri, pe de altă parte, îi cam fac echipa antrenorului de la UTA. Portarul Horațiu Moldovan, convocat de Mutu la naţionala de tineret – pentru care însă nu a bifat vreun minut în dubla cu Finlanda şi Malta – va face joncțiunea cu lotul direct la Pitești, urmând să aibă doar un antrenament alături de colegi înaintea partidei din Trivale. Astfel că Laszlo Balint ar putea titulariza unul dintre goalkeeperii seniori, Florin Iacob sau Dragoș Balauru. Dar probabil că decizia va fi luată chiar în ziua jocului.

Pe de altă parte, în condițiile în care Ursu și Buhăcianu nu sunt 100% recuperați după problemele musculare, pe benzi ar putea apărea juniorii, mai ales că Tescan și Rusu s-au remarcat în amicalul câştigat la Sibiu, cu Hermannstadt. Tescan a şi marcat, apoi a dat o pasă de gol, iar Rusu a creat destul pericol la poarta sibienilor. Alte semne de întrebare apar şi în defensivă. Tomozei s-a accidentat, iar Bustea şi Pleaşcă se bat pentru postul de fundaş dreapta. Este de văzut dacă Erico va debuta pentru UTA în meci oficial.

Din lotul de 23 de jucători care a făcut deplasarea spre Pitești, face parte și ultima achiziție, croatul Mihovil Klapan,chiar dacă a făcut doar vreo 3-4 antrenemente cu echipa şi este nepus la punct cu pregătirea fizică. Acasă au rămas doar Ivan, care acuză o problemă musculară și a avut program separat în ultimele zile și cei trei juniori (Miculescu, Isac şi Oroian), în continuare pozitivi la coronavirus.

Meciul Campionii FC Argeș – UTA, contând pentru etapa a treia a Ligii 1, se joacă vineri de la ora 18:00, pe arena „Nicolae Dobrin” şi va fi transmis de Digi Sport, Look şi Telekom Sport.