Ultimul apel
După ce reușește cu greu să urce în mașină, doamna , între două vârste, se scuză , gesticulând stângaci că inițiază o discuție la telefon. Răspunsul meu vine dintr-un limbaj asemănător, liniștind-o în același timp. Tăcerea , însoțită de câteva oftări repetate , trădează sentimentul dezamăgirii trăite în timpul așteptării ca persoana de la capătul ‚firului’ să își semnalizeze prezența.
De ce căutăm atenția cuiva?
Necesități fundamentale sau dorințe firești colorează relieful diversificat de pe tapetul naturii noastre. Ce am putea descoperi în căutarea acestuia? Singurătatea este cea mai tristă colonie câștigată în lupta cu insuccesele trecutului. Urechile ciulite în direcția unei conversații inițiate pe subiecte firești, îi naște speranțe persoanei solitare la o nominalizare pentru premiul importanței . Sau reflectăm lumina salvării unei valori pierdute în oceanul obișnuinței? Indiferent care ar fi repertoriul, zâmbim la aplauzele privirilor celor curioși.
Cum câștigăm atenția ?
Cuvintele alese cu grijă însoțesc propriile sentimente . Ce îi poate opri pe cei mai grăbiți trecători aflați pe aleile întortocheate ale vieții? Deși propria experiență îi poate sensibiliza pe unii, alții au câștigat faimă publicând-o. Ea ar trebui să rămână totuși în arhiva personală consultată de pionieri în căutarea unor povești reale , neregizate. Exagerările sau generalizările conduc în direcția opusă aproprierii de un umăr pe care să-ți sprijini temerile. Așadar, atenția se atrage , nu se câștigă. Ea poate veni instantaneu , în urma așteptărilor modeste sau este un obiectiv de durată , datorat unei conjuncturi create în jurul opiniilor diferite.
Cum ar trebui să reacționăm dacă nu ne facem înțeleși?
Dacă tragem de mânecă prin insistența de a ne prezenta opiniile , va trebui să acceptăm intrarea într-un labirint cu argumente întortocheate din a cărui ieșire se întrezărește dezamăgirea faptului de a fi găsiți prea dificili. Sau abandonarea luptei ni se pare calea mai relaxantă ce ne va ocroti de rănirea sentimentelor , cu speranța restabilirii în viitor a situațiilor complicate .
De ce am da dovadă de etică umană când încetinim ritmul trepidant , aplecându-ne spre implorarea unei inimi suferinde?
Răspunsul plin de profunzime îl găsim în cuvintele unei persoane ce și-a făcut timp să asculte cererea unei mame disperate: „ Cel care își astupă urechea la strigătul celui sărman va striga și el, dar nu va primi niciun răspuns.”
Poate vocea disperată a celui care îți cerșește sprijinul afectiv nu figurează în topul celebrităților și nici nu se află printre cea a carismaticilor, însă o secundă de atenție te poate recomanda ca asistent de suflet.
Cu un oftat îndelungat, și cu vocea tremurândă, doamna grăi în șoaptă: ‚iar nu mi-a răspuns …Cred că a fost ultimul apel’ .