Fotografia vis-a-vis de celelalte arte- sculptura, muzica, pictura
Simțurile ne plasează pe harta rațiunii. Nu ne vom pierde identitatea, ci ne-o clădim, atâta timp cât portițele senzoriale se deschid cu ușurință, permițând informației să ne influențeze comportamentul, obiectivele, dorințele. Care ar putea fi unele dintre acestea? De exemplu, cântecul unei lebede auzit în surdină pe luciul unui lac de către cei, nu doar cu auzul fin, ci și cu bătăile inimii în același ritm cu adierea muzicală, va fi compus ulterior prin transcrierea codificată a sunetelor pe gama iubirii în ce privește lumea necuvântătoare. Sau, relieful unui portret imaginar plăsmuit cu precizia unui creator de forme vii, după ce înlătură cu dibăcie treptat – treptat surplusul unui înveliș de piatră sau lemn, marmură sau lut, lăsând posterității un monument al viziunii de ansamblu ce surprinde aclamarea unei victorii sau pierderea unei poziții, și, după ce-l admiri din fiecare unghi, realizezi nu doar desăvârșirea artistului, dar și semnificația operei. Ce convergență există între culoare, pânză și ulei? O textură dură poate fi înmuiată prin înșiruirea unei dâre de oloi lăsate de mișcarea precisă a unei pensule ce dansează în mâna unui artist, traducând astfel în imagini colorate textul unei scene memorabile.
Dacă, pentru astfel de pasiuni, timpul reprezintă un prieten ce-i permite artistului să-și pregătească în cele mai mici detalii opera, pentru un alt domeniu artistic surprinderea momentului reprezintă succesul observației. Apărută cu mult după artele menționate anterior, fotografia reprezintă singura artă care imprimă juxtapunerea axelor timpului, spațiului, cu inspirația observatorului. Înainte de a-mi explica raționamentul, să facem cunoștință cu început acestei arte.
Ce înseamnă fotografia? Cum a început? Care ar fi particularitățile, în raport cu celelalte arte? Există o diferență între fotografie și poză?
Ce înseamnă fotografia?
Cuvântul fotografie are la origine două cuvinte provenite din limba greacă. Literalmente se poate traduce prin „scriere cu lumină„. Consemnării unor gânduri, realități, obiective făcute de-a lungul timpului cu o peniță înmuiată în cerneală scrijelind un pergament, sau cu pensula îmbibată în culoare dând viață unei bucăți de pânză, sau cu o daltă ce decopertează straturile unui butuc inert oferindu-ne spre admirație bustul unei personalități, sau cu ajutorul notelor muzicale scoase de pliscul unui instrument cu coarde, li se adaugă această inovație. Fotonii au capacitatea de a imortaliza pentru posteritate un punct anonim din spațiul infinit pledând în favoarea unui mesaj artistic cu ramificații diverse, transformându-l într-o vedetă a timpului.
Cum a început totul?
Când ramuri ale fizicii și chimiei erau în plină dezvoltare, pionierii „scrierii cu lumină”, inspirați poate de posibilitatea de a unifica traiectoria luminii trecute prin reflexia unei suprafețe distorsionate finalizate pe un material ce permite stocarea cadrului vizat, au reușit imposibilul, adică să devină o realitate: să pui cumva bariere timpului și granițe spațiului. Primele trei decade ale sec. XIX-lea reprezintă începutul unui repertoriu imposibil de prevăzut în acel context istoric. Nici ocupațiile curente, nici dezvoltarea de până atunci a artelor considerate temelii în peisagistica creației, nu lăsau să se înțeleagă că, un nou embrion al interacțiunii tuturor celorlalte înclinații ale capacității deosebite ce caracterizează ființa umană, avea să dezvolte corpul societății. O imagine de ansamblu, sau un autoportret, au constituit primele versuri din poezia fotografiei.
Care ar fi particularitățile, în raport cu celelalte arte?
Sunt multe.. diverse.. și interesante.
Nu-i auzim vocea, deci sunetul este exclus, nu știm ce culoare predomină, deoarece surprinderea momentului reprezintă suveranitatea contemplării, poate nu ni se precizează contextul, astfel încât ochiul discernământului să rămână doar cu sublimul tabloului agreat. Spre deosebire de celelalte arte, unde auzul stereo ( ambele urechi) se pun în mișcare și în valoare, sau vederea în spațiu, datorită ambilor ochi, ne ajută să surprindem multe detalii, sau ambele mâini ne ajută să sculptăm, fotografia necesită abilitatea unui singur ochi: deschis când trebuie…celălalt închis când se presupune.
Există o diferență între fotografie și poză?
Evident. Nu doar din perspectiva semnificației, ci, mai mult, din perspectiva nuanței. Fotografia nu presupune întotdeauna regizarea obiectivului surprins. Deci, orice modificare a cadrului surprins inițial contribuie, probabil, sau semnificativ, la o mai bună accesibilitate din partea publicului, dar nu va ridica în valoare originalitatea. O poză poate fi supusă unor transformări. Ea poate stimula anumiți senzori cognitivi. Poate chiar modifica mesajul inițial, sau, chiar contribuie la anumite decizii. Deci, poate schimba o realitate. Fotografia poate fi atât de diferită de o poză, ca și gustul unui fruct copiat de formula chimică corespunzătoare găsită într-un laborator: imită, dar nu substituie. Cea din urmă are gust, este mai ieftină, are priză, dar nu valoare. Nu valoarea originalității, adică celei inițiale.
Aveam de precizat un raționament anterior: fotografia reprezintă singura artă care imprimă juxtapunerea axelor timpului, spațiului, cu inspirația observatorului. O experiență personală l-ar putea justifica: Am avut șansa să particip la unele vernisaje cu tematică fotografică. Portretele surprinse de obiectivul aparatului foto au fost atât de diferite, încât, evident, va curge timp prețios să-l developăm. La un moment dat, observ o copilă ce se uită pe fereastra unui compartiment dintr-un vagon. În această fotografie alb-negru ( diferită de o poză), nu surprindem deloc peisajul admirat de tânăra noastră, deoarece, din perspectiva fotografului, se derulează cu viteză impresionantă ( foarte rar întâlnită în contextul tehnologic din prezent). Mă întreb: dacă artistul nostru ar fi pierdut trenul? dacă ar fi nimerit în alt vagon? dacă nu avea pregătit aparatul? dacă dormea în acel moment?… dacă… Se pare că această scenă nu a avut nevoie de vreo editare suplimentară. Niciun alt detaliu nu poate supraestima mesajul surprins în ramă: „putem fi martori la nenumărate schimbări ce nu le putem influența, doar privi”.
Așadar, avem o capacitate înnăscută de a memora imagini. Putem chiar să le reflectăm… prin diverse arte. Suntem unici în această privință. Avem posibilitatea să o transpunem în realitate? Vom avea timpul și cadrul potrivit? Se pare că unele cuvinte scrise de un mare artist, și rege în același timp, ne vor da speranță:” El a făcut orice lucru frumos la timpul lui. Chiar a pus veșnicia în inima oamenilor„
Vom mai avea posibilitatea să facem cunoștințe și cu alte arte? Nu știm. Ceea ce putem confirma, reprezintă faptul că, prin fotografie, surprindem un spectacol de muzică clasică, o galerie de artă picturală, o sculptură genială, o scenă de o cruzime de neimaginat , sau de un delir emblematic. În timp ce fotografia va conserva momentul, celelalte arte vor conserva creația.