Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii de 3 ani și 6 luni respectiv 4 ani și 10 luni, emise de magistrații Tribunalului Arad, pe numele a 3 bărbați, de 21 respectiv 24 de ani, toți din Arad, condamnați pentru trafic de droguri. Cei 3 bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Arad.
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
La data de 5 august a.c., polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 49 de ani, din Arad, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său, de către magistrații Judecătoriei Arad, prin aceea că s-ar fi apropiat de domiciliul fostei concubine, la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție și ar fi amenințat-o printr-un bilețel.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.
Alcoolemii
Polițiștii orașului Sântana au depistat la data de 5 august a.c., în jurul orei 18.40, un bărbat de 45 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 791. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,24 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Cu o alcoolemie de 1,17 mg./l. alcool pur în aerul expirat, a mai fost depistat, de polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț, un bărbat de 37 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism D.N. 76, în Leasa.
Ambii conducători auto au fost conduși la unități medicale, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate de polițiști.
Șosele în siguranță, prioritate a poliției arădene
În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost sancționați 129 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 66.000 de lei. Dintre aceștia, 25 au depășit viteza legală de deplasare, reprezentând un posibil pericol pentru siguranța rutieră. Polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule care nu respectau normele legale.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.

