Infracțiuni rutiere

În după-amiaza de 8 iulie 2026, în jurul orei 17:00, pe D.J. 709, între Pâncota și Seleuș, a avut loc un incident în trafic. Din verificări, a reieșit că un autoturism nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care se deplasa în față, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul autoturismului și-a continuat drumul, fiind găsit de polițiști la aproximativ 2 ore după evenimentul rutier, pe un câmp din extravilanul localității Seleuș. Șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 71 de ani, din județul Buzău, căruia, în urma testării, i-a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,77 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Comform procedurii, septuagenarul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În Nădlac, polițiștii au fost sesizați despre un eveniment rutier, fără victime. Din cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din localitate, implicat în eveniment, nu deține permis de conducere pentru categorie de vehicule.

Pe Calea Radnei, din municipiu, polițitii au depistat un arădean de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație, din luna aprilie 2026.

Toți cei depistați sunt cecretați penal, pentru savârșirea de infracțiuni rutiere.