Controale pe drumul Arad-Șiria

Echipa de control a Consiliului Județean Arad a fost astăzi din nou prezentă pe șantierul drumului județean Arad-Șiria-Pâncota. Aici lucrările au început luna trecută. Astăzi, în prezența echipei de control a Consiliului Județean Arad, a proiectantului și a unui geotehnician, a avut loc verificarea fundației drumului.
„Ne interesează să finalizăm cât mai rapid investiția, dar și calitatea lucrării trebuie să fie foarte bună. De aceea trimitem aproape zilnic echipele noastre pe teren, să țină legătura cu constructorul, să participe la toate fazele lucrării și să solicite corectarea eventualelor probleme. Știu că toată lumea își dorește ca lucrarea să se finalizeze cât mai rapid, dar după ce am așteptat atât de mult avizele de la București acum putem să mai așteptăm puțin ca modernizarea să nu se facă în pripă. Nu vreau ca0 graba să strice treaba” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Consiliul Județean Arad modernizează tot drumul de la Arad la Moneasa, prin Horia-Șiria-Pâncota-Târnova-Buteni-Sebiș, ajungând în Moneasa și mergând încă 4 km, pe fostul drum forestier, până la limita județului Bihor. Valoarea totată a investiției este de aprox. 160 milioane lei (33,5 milioane euro), iar lungimea tronsonului modernizat este de peste 90 km!