- INFRACȚIONALITATEA
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 3.169 de fapte, dintre care 1.739 de infracțiuni judiciare, 416 de natură economico-financiară și 1.014 de altă natură, înregistrându-se o ușoară creștere față de acceași perioadă a anului trecut, cu aproximativ 4,17%.
În mediul urban, au fost înregistrate 2.147 de fapte, iar în mediul rural, 1020.
Infracționalitatea judiciară se menține la aproximativ aceleași valori. Principalele infracțiuni sesizate în primele 6 luni sunt cele contra patrimoniului: 1.292 de fapte sesizate în 2026, față de 1.258 în primele 6 luni din 2025. Dintre acestea, 564 au reprezentat furturi, înregistrând o scădere cu aproximativ 11,88%.
Au fost înregistrate creșteri la infracțiunile de distrugere și tulburare de posesie : 316 de fapte în primele 6 luni ale anului 2026, față de 290 în anul anterior și la lovire sau alte violente : 515 fapte în 2026, față de 401, anul trecut.
Infracționalitatea stradală a înregistrat 251 de fapte, cu 19 de fapte mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Din categoria infracțiunilor stradale menționăm: furturile, unde am înregistrat scăderi: 79 de fapte în 2026 față de 92, în 2025;
- INTERVENȚIILE LA SESIZĂRI, SPRIJINUL COMUNITĂȚII
În perioada ianuarie-mai 2026, polițiștii arădeni au organizat și desfășurat 263 de acțiuni de amploare și 11 razii, și au asigurat ordinea publică la 180 de manifestări și adunări publice.
S-a intervenit la 7.241 sesizări, din care 6.644 sesizate prin 112.
- URMĂRIREA PENALĂ
Au fost dispuse măsuri preventive față de 292 de persoane, (mai mult cu 99 față de anul anterior; +51,3%).
- VIOLENȚA DOMESTICĂ
Polițiștii arădeni au emis, în primele 6 luni ale acestui an, 159 de ordine de protecție provizorii (față de 68 în anul precedent), toate confirmate de unitățile de parchet. 74 de ordine de protecție provizorii au fost transformate în ordine de protecție.
În 32 de situații, agresorul a fost obligat să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.
Polițiștii au intervenit la 824 de cazuri de violență domestică (față de 509 în 2025) din care 551 în mediul urban (310 în 2025), și 273 în mediul rural (199 anul trecut). Polițiștii au aplicat 1.495 de formulare de evaluare a riscului. Dintre acestea, în peste 75,2% din cazuri nu a rezultat risc iminent.
Din punct de vedere al măsurilor dispuse față de autorii care au săvârșit infracțiuni din domeniul violenței domestice, au fost luate 54 de măsuri privative de libertate: 38 rețineri, 10 arestări preventive și 6 control judiciar.
- SIGURANȚA RUTIERĂ
Siguranța rutieră este o prioritate a poliției arădene, fiind organizate, în primele 6 luni ale acestui an, 816 de acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști locali și alte structuri. Activitățile preventive și de combatere a încălcării legislației rutiere au vizat principalele cauze generatoare de accidente cu consecințe grave : neacordare pritoritate vehicule, abateri conducatori trotinete și indisciplină pietoni.
Numărul de persoane decedate ca urmare a accidentelor a scăzut, față de anul trecut, fiind înregistrate 6, față de 15. A scăzut numărul accidentelor grave, de la 31 în 2025, la 29 în 2026, dar a crescut numărul persoanelor rănite grav, de la 21 în 2025 la 28 în 2026.
Cu privile la accidentele ușoare, numărul acestora a scăzut cu 40, în acest an fiind înregistrate 196, în care au fost rănite ușor 243 de persoane (față de 236 accidente și 282 de persoane rănite în 2025).
A fost înregistrată o creștere a constatărilor de infracțiuni la regimul circulației rutiere, de la 267 în 2025 la 286 în acest an (+7,1%).
Numărul de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în primele 6 luni ale acestui an este de 17.654. Au fost reținute 747 de permise de conducere și retrase 672 de certificate de înmatriculare.
Pe această cale, transmitem tuturor participanților la trafic că monitorizarea șoselelor se face și cu sistemul E-sigur, care este funcțional din luna martie 2025. Intervelele orare, precum și locurile unde este amplasat radarul fix, în județul Arad, sunt stabilite în urma analizelor interne. Sistemul E-sigur este utilizat zilnic. În primele 6 luni ale anului, prin sistemul E-sigur au fost aplicate 288 sancțiuni contravenționale, pentru abateri săvârșite în județul Arad.
Sistemul E-sigur presupune colectarea automată și prelucrarea datelor de monitorizare a traficului rutier, cu privire la viteza de deplasare și eventuale încălcări ale normelor rutiere, și se are în vedere, în principal, reducerea riscului rutier.
Astăzi avem plăcerea să ne întâlnim și să vă prezentăm, în cadrul acestei conferințe de presă, proiectul AR-STOP – Combaterea traficului de persoane pe ruta de intrare Est-Vest în Uniunea Europeană, o inițiativă care răspunde unei provocări majore de securitate și protecție a drepturilor omului.
Traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată, cu efecte profunde asupra victimelor și asupra societății. În acest context, proiectul AR-STOP urmărește consolidarea capacității instituțiilor implicate de a preveni, identifica și combate acest fenomen, printr-o abordare modernă și printr-o cooperare transfrontalieră eficientă.
Proiectul AR-STOP – Combaterea traficului de persoane pe ruta de intrare Est – Vest în Uniunea Europeană este implementat pe o perioadă de 24 de luni, începând cu ianuarie 2026, și beneficiază de finanțare europeană prin intermediul ICMPD, având un buget total de aproximativ 639.000 de euro.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad coordonează acest proiect în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Această colaborare este esențială, deoarece traficul de persoane este un fenomen care depășește granițele naționale și necesită acțiuni comune, schimb permanent de informații și răspunsuri coordonate între instituții.
AR – STOP este o inițiativă care îți propune să combată traficul de persoane prin măsuri concrete de prevenire, intervenție și protecție a victimelor. Proiectul se desfășoară în România și Republica Moldova, vizând, în special, zona de Vest a țării noastre, județul Arad, care este o zonă importantă de tranzit către Europa.
Fiecare partener are un rol activ în acest proiect. Partea română coordonează și facilitează implementarea proiectului la nivel operațional. Partenerii din Republica Moldova contribuie direct la activitățile operative, schimb de informații și acțiuni coordonate. Împreună, construim un cadru sustenabil de colaborare, care va continua și după terminarea proiectului.
Ne bucurăm că, începând cu ziua de luni a acestei săptămâni, au fost demarate activitățile de instruire dedicate polițiștilor implicați în proiect și, totodată, avem onoarea de a-i avea alături pe colegii noștri din Republica Moldova. Prezența lor confirmă importanța colaborării dintre instituțiile noastre și dorința comună de a dezvolta mecanisme eficiente pentru prevenirea și reducerea fenomenului traficului de persoane. Suntem convinși că schimbul de experiență și expertiza pe care le vom împărtăși în cadrul acestui proiect vor contribui la consolidarea capacității de intervenție de ambele părți ale frontierei.
Un aspect important al proiectului este abordarea centrată pe victimă. Dincolo de activitatea de investigare și tragere la răspundere a infractorilor, ne propunem să dezvoltăm competențe care țin de empatie, comunicare și înțelegerea traumelor prin care trec victimele. Protecția și sprijinirea acestora trebuie să reprezinte o prioritate în fiecare etapă a intervenției instituționale.
În această fază a proiectului sunt organizate sesiuni de formare pentru polițiști și polițiști de frontieră, ateliere de lucru și schimburi de bune practici, vor fi dezvoltate proceduri comune de intervenție și cooperare, vor fi desfășurate campanii de informare și conștientizare dedicate populației și vor fi achiziționate echipamente moderne necesare activităților operative.
În cadrul acestor sesiuni de intruire, care au loc în municipiul Arad, colegii noștri au avut întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Public, Agenția Națională împotriva Trafivului de Persoane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, Poliția de Frontieră, Administrația Națională a Penitenciarelor, Brigada de Combaterea a Criminalității Organizate Timișoara. Au fost analizate, discutate și dezbătute, de către toți cei prezenți, studii de caz prezentate de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. Aceste sesiuni sunt moderate de colega noastră, d-na Comisar Șef Gianina Alexa, psiholog criminalist, care contribuie cu experiența dumneaei la toate aceste activități.
Totodată, pentru a marca Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane, I.P.J. Arad, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară pe tot parcursul zilei de 30 iulie, activități de prevenire a traficului de persoane, prin conștientizarea acestui fenomen, luarea măsurilor imediate, protecția victimei dar și indentificarea persoanelor vulnerabile, pretabile a deveni victime.
Prin toate aceste activități ne propunem să creștem capacitatea de reacție a instituțiilor partenere, să consolidăm cooperarea internațională și să contribuim la reducerea riscurilor asociate traficului de persoane, oferind în același timp un sprijin mai eficient celor afectați de acest fenomen.
Este foarte onorant să fim lideri de proiect, în perteneriat cu instituțiile din țara noastră vecină, Republica Moldova, și este o deoseibită plăcere să cunoaștem colegii noștri de peste Prut, surorile și frații noștri, cu care colegii de la mai multe structuri din cadrul I.P.J. Arad au avut ocazia să interacționexe, până la această oră.
Vă mulțumesc pentru atenție și pentru interesul acordat acestui proiect, care reprezintă un pas important în consolidarea eforturilor comune de combatere a traficului de persoane și de protejare a persoanelor vulnerabile.

