Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului din județul Bihor, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, înmatriculate în România și Germania, conduse de cetățeni români.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 24.000 kilograme de deșeuri, constând în îmbrăcăminte, mobilier și aparatură electronică second-hand, bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Danemarca și Marea Britanie, pentru firme din România.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

